Modelul de top al Dacia pus în vânzare în ediție limitată. Cum arată mașina

Rădulescu Valentin 26.05.2020, 13:56

Dacia aduce pe piață un model special din seria Duster într-o versiune limitată. Mașina a apărut astăzi într-o prezentare, iar noutățile sunt uimitoare pentru ce poate să ofere o mașină din seria Duster. Când apare și de ce avantaje vor avea parte proprietarii noului model?

Noul model lansat de Dacia în ediție limitată

Pentru iubitorii modelului Duster, Dacia pune la vânzare în România o nouă versiune. Este vorba de Dacia Duster Blueline, o versiune limitată a modelului Duster. Aceasta are pe lângă dotările standard ale mașinii, mai multe beneficii, plus o schimbare la motor. Versiunea îi oferă cumpărătorului ultimele noutăți pe care le are Dacia la momentul de față. Versiunea limitată vine cu scaune încălzite pe față, aerisire pentru pasagerii din spate, navigație cu harta României, plus ultimele dotări ale modelului standard.

Noul Duster Blueline vine și cu un motor cu totul special, 1.5 BlueDCi, fiind și singura opțiune pentru acest model. În comparație cu versiunea standard, 1.5 DCi, acest motor are în plus 5 cai putere. Totodată, creatorii modelului s-au gândit să adauge și un sistem de noxe, astfel încât acestea să fie eliberate în atmosferă mult mai redus ca la modele standard. Versiunea limitată are un sistem numit AdBlue, care a permis ca mașina să fie certificată la euro 6 D Temp, având filtre suplimentare pentru evacuare.

Modelul de top al Dacia pus în vânzare în ediție limitată. Cum arată mașina
Modelul de top al Dacia pus în vânzare în ediție limitată. Cum arată mașina

Când va fi lansată noua Dacia Duster

Noul model Duster nu are foarte multe beneficii înafară de versiunea standard a mașinii, dacă lăsăm la o parte filtrele suplimentare pentru noxe, care o face mai prietenoasă pentru mediul înconjurător, și motorul un pic îmbunătățit. Dar Prețul de vânzare va fi totuși un pic mai mare față de cel standard. Aceasta va fi lansată în anul 2021 în versiunea facelift, probabil cu mai multe îmbunătățiri. În anul 2025 sau 2026, apare și versiunea completă pentru această serie.

Pentru acest an, Dacia Duster a avut mai multe versiuni lansate în ediție limitată. Totul pentru a crește vânzările, care nu erau chiar minunate nici înainte de pandemie. Pentru că situația de criză din România s-a mai liniștit, e foarte posibil să avem oferte la modele Duster. Pentru Logan au apărut deja mai multe oferte înainte ca versiunile 2021 ale modelelor Logan și Duster să apară pe piață.

Urmăriți Impact.ro și pe