Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Te cunosc de undeva. “M-am îngrăşat în pandemie, aşa că a fost greu”

Cristian Cojocaru 04.02.2021, 16:26
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Te cunosc de undeva. “M-am îngrăşat în pandemie, aşa că a fost greu”

Una dintre concurentele emisiunii ”Te cunosc de undeva” care își va începe noul sezon sâmbătă, la Antena 1, recunoaște că a întâmpinat câteva provocări. Astfel, Mirela Vaida face câteva dezvăluiri în culisele emisiunii care va fi difuzată începând cu orele 20:00.

Mirela Vaida vine cu dezvăluiri din culisele ”Te cunosc de undeva”

Provocare despre care vorbește vedeta, vine atât din partea vocii cât și a coregrafiei. Mirela Vaida a fost aleasă să se transforme în Shakira, un personaj destul de greu de interpretat, mai ales din punctul de vedere al vocii inconfundabile. Prezentatoarea, a ales să se pregătească la capitolul coregrafie, care i-a dat destule bătăi de cap,  alături de coregrafa emisiunii, Ioana Macarie.

„Din prima, Ruleta mi-a dat un personaj de cât de spectaculos, pe atât de greu, pentru că este un moment de supershow – Shakira. Şi nu orice Shakira, ci o Shakira din aceea care dă din şolduri şi din buric şi care cântă în acelaşi timp, făcând spectacol din toate unghiurile şi cu toate părţile corpului.

Aşa că mi-am dat seama că aveam mari probleme, atât din punct de vedere coregrafic, pentru că nu sunt cea mai bună la dans, cât şi din punct de vedere al mobilităţii, pentru că, rămâne între noi, am pus câteva kilograme în această pandemie, lucru vizibil chiar şi sâmbăta aceasta. Până la urmă, m-a ajutat şi personajul pentru că Shakira este renumită pentru formele ei mai rotunjoare, iar eu am luat foarte în serios această latură a personajului”, a povestit amuzată Mirela Vaida.

Emisiunea în care urmează să îți facă apariția Mirela Vaida, îi pune la multe încercări pe artiști
Emisiunea în care urmează să îți facă apariția Mirela Vaida, îi pune la multe încercări pe artiști

Show-ul îi pune pe artiști la grele încercări

Emisiunea în care urmează să îți facă apariția Mirela Vaida, îi pune la multe încercări pe artiști. Aceștia întâmpină uneori dificultăți atunci când vine vorba despre interpretarea vocilor, coregrafiilor dar și a experienței actoricești.

 „Întocmai precum Shakira, am de reprodus o bucăţică dintr-un bellydance şi vreau să vă spun că ce nu am avut eu vânătăi toată copilăria mea, iată că am avut acum, din cauza acestei frânghii cu care am tot încercat să exersez ca să îmi iasă pe ritm şi pe măsură. În adrenalina momentului, nu mi-am dat seama cât de tare m-am lovit, însă a doua zi dimineaţa, şoc şi groază, mă uitam şi nu îmi venea să cred, eram plină de vânătăi!”, spune Mirela Vaida.

Moderatoarea recunoaște că acest personaj i-ar ridicat multe provocări la orizont. De altfel, nu ascunde nici faptul că a avut parte de foarte multe emoții însă clasează toate acestea ca făcând parte din frumusețea show-lui.

„Personajul m-a pus la treabă, m-a provocat şi sigur că emoţiile şi au spus cuvântul, dar tocmai asta e frumuseţea spectacolului şi a show-ului Te cunosc de undeva!, să simţi că mai ai multe de spus până în finală!”, a mai adăugat Mirela Vaida.