Mirel Rădoi și-a pus ultrașii în cap cu ultima decizie pe care a luat-o la echipa națională. Cum a reacționat FRF

Marian Cărăvan 01.10.2020, 11:41
Mirel Rădoi și-a pus ultrașii în cap cu ultima decizie pe care a luat-o la echipa națională. Cum a reacționat FRF

Selecționerul Mirel Rădoi primise cu câteva săptămâni în urmă un avertisment din partea ultrașilor, dar nu a ținut cont de el. A luat o decizie care a stârnit din nou furia ultrașilor.

Ultrașii români sunt revoltați. Ce decizie a luat Mirel Rădoi înaintea barajului cu Islanda

Ultrașii români sunt revoltați după ce Mirel Rădoi a convocat la echipa națională un jucător naturalizat recent. Ideea convocării lui Mario Camora, de la CFR Cluj, a apărut mai demult, iar acum selecționerul a pus planul în aplicare. Asta în ciuda avertismentelor ultrașilor, care nu sunt de acord ca un jucător străin, chiar dacă este naturalizat, să îmbrace tricoul echipei naționale. Mirel Rădoi nu s-a lăsat intimidat de protestele ultrașilor și l-a convocat în premieră pe Mario Camora la echipa națională. Atât le-a trebuit ultrașilor.

Reprezentanții grupului care susține exclusiv echipa națională, numit „Honor et Patria”, au condamnat decizia lui Rădoi de a-l convoca pe Mario Camora la echipa națională.

„Îi urăm o cât mai scurtă carieră la echipa națională”, au scris ultrașii într-un comunicat postat pe Facebook.

Ultrașii l-au desființat pe selecționerul echipei naționale.

„Mirel Rădoi, în goana după pseudo-performanțe iluzorii, a deschis astăzi porțile naționalei pentru jucători naturalizați. Cine își închipuie că Mario Camora va fi primul și ultimul se înșală. Este doar Calul troian, învelit în bune intenții, ce va aduce după sine alte și alte «importuri» de ocazie.

Naționala e o chestie de principiu – la fel ca drapelul, imnul sau ziua națională a unei țări. Nu le schimbi după bunul plac, când altele ți se par mai atrăgătoare. Mergi cu ele mai departe și încerci să le dai strălucire. Cu ce ai, cu ce poți. Asta nu a înțeles M. Rădoi, așa că îi urăm o cât mai scurtă cariera la cârma selecționatei”, au scris ultrașii din Honor et Patria.

Mirel Rădoi și-a pus ultrașii în cap cu ultima decizie pe care a luat-o la echipa națională. Cum a reacționat FRF
Mirel Rădoi și-a pus ultrașii în cap cu ultima decizie pe care a luat-o la echipa națională. Cum a reacționat FRF

FRF îl apără pe Mirel Rădoi

În ciuda presiunii suporterilor echipei naționale, Mirel Rădoi are susținere din partea Federației Române de Fotbal. Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, e de acord cu decizia selecționerului.

„Oricum, nu trebuie să-mi placă mie, ci lui Rădoi. Asta e important. Și, bineînțeles, să fie util. Ca orice alt fotbalist care ar juca pe acel post, Ștefan, Bancu. Evident că părerile mele nu diferă foarte mult de ale selecționerilor. Poate m-a întrebat și pe mine înainte și a contat și opinia mea”, a spus oficialul FRF pentru GSP.ro.

Cât despre opoziția ultrașilor, oficialul FRF e tranșant: „Pe Facebook poate să spună oricine orice. Să vină față în față dacă vor să transmită ceva”.

Mario Camora a fost convocat în premieră la echipa națională a României

Jucătorii convocați de Mirel Rădoi pentru meciurile cu Islanda și Norvegia

Naționala României are în perioada următoare două meciuri importante, cu Islanda (8 octombrie, în play-off-ul pentru EURO 2020) și cu Norvegia (11 octombrie, în Liga Națiunilor).

Lotul României
Portari: Ciprian Tătărușanu (AC Milan/Italia, 69/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)
Fundași: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Dragoș Grigore (Ludogorets/Bulgaria, 38/1), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 19/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa/Rusia, 11/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 0/0)
Mijlocași: Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 39/5), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 21/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 39/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 7/0), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanța, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 24/4), Alexandru Mitriță (New York City FC/SUA, 11/2), Ianis Hagi (Rangers/Scoția, 11/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets/Bulgaria, 37/13), Denis Alibec (Astra, 12/2), George Pușcaș (Reading/Anglia, 16/7)

Pe lista de rezervă se află alți 8 fotbaliști, iar staff-ul echipei naționale va apela la aceștia în cazul apariției vreunei indisponibilități: Cristian Bălgrădean (CFR Cluj, 0/0), Mihai Bălașa (Universitatea Craiova, 6/0), Florin Ștefan (Sepsi, 1/0), Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 4/0), Deian Sorescu (Dinamo, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 3/0), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0).

Urmăriți Impact.ro și pe