Mirel Rădoi, atac la Stoichiță și Marica, după meciul cu Islanda: ”Să vină în fața mea” / ”Nu înțelege mult din antrenorat ”

Andrei Cezar 12.11.2021, 10:14
Mirel Rădoi, atac la Stoichiță și Marica, după meciul cu Islanda: ”Să vină în fața mea” / ”Nu înțelege mult din antrenorat ”

Mirel Rădoi a răbufnit după egalul alb cu Islanda de joi seara. Selecționerul i-a atacat dur pe Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, și pe fostul său coleg de la echipa națională, de pe vremea când cei doi erau jucători, Ciprian Marica.

Mirel Rădoi a răbufnit la adresa lui Mihai Stoichiță și Ciprian Marica

România și-a diminuat șansele de calificare pentru barajul Campionatului Modnial de anul viitor. Tricolorii nu au reușit să câștige partida cu Islanda și au ajuns pe locul 3 în Grupa J. Meciul disputat joi seara pe stadionul Ghencea s-a terminat 0-0, un rezultat care a avantajat-o pe contracandidata României la poziția secundă, Macedonia de Nord. Macedonenii au spulberat Armenia, în deplasare, scor 5-0 și au urcat pe locul 2.

La conferința de presă de după partida cu Islanda, Mirel Rădoi a reacționat dur la adresa unor actuali sau foști colegi. Unul dintre ei este Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal.

Am auzit de sus și indicații tactice. E normal. Când nu câștigi, cei mai buni antrenori sunt sus. Sper să revăd imaginile și să recunosc vocea, mai grav ar fi să fie cineva din partea FRF. Atunci îl aștept să vină în locul meu.”, a spus Rădoi la conferinața de presă.

Unul dintre reoporteri i-a spus că respectiva voce din tribună ar fi fost a lui Mihai Stoichiță, iar Rădoi a replicat: „Atunci, să vină să stea în fața mea și să vă răspundă dânsul la întrebări, că oricum vine și la antrenamente!”

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Mihai Stoichiță: ”Am strigat ca toată lumea”

Mihai Stoichiță a comentat reacția lui Mirel Rădoi și a recunoscut că a strigat din tribune ”ca toată lumea”.

Am strigat şi eu, că striga toată lumea. „Hai, acum, să urcăm! Să dăm gol!” Toată lumea în jurul meu striga. Ce indicaţii să dai, măi? La sfârșitul meciului, când le spui haideţi acum, să urcăm? Astea au fost indicaţiile, încurajări: „Hai, hai peste ei!” Înregistrarea probabil o să arate multe indicaţíi din tribună. Nu de la mine, de la mulţi alţii care strigau.

M-am dus în cabină după meci. Am felicitat băieţii, chiar și pe Mirel. L-am strâns în braţe şi i-am zis că n-am jucat rău. N-am finalizat, asta e!”, a spus directorul tehnic al FRF.

”Lui Marica îi știu limitele. Nu înțelege foarte mult din antrenorat”

Supărat că România nu a reușit să obțină cele trei puncte cu Islanda și să își securizeze locul 2 în grupă, care duce la baraj, fostul tricolor Ciprian Marica a dat vina pe selecționer, despre care a spus că ar fi trebuit să își dea demisia după acest meci.

În replică, Mirel Rădoi adeclarat că fostul său coleg de la echipa națională ”nu înțelege foarte mult din antrenorat”.

Serios? Băiatul de la poartă mi-a spus că Marica a declarat că ar fi cea mai mare greșeală să plec înainte de baraj. O să mai rămân și la meciul cu Liechtenstein. Sau, dacă vrea nea Mihai să vină în locul meu… (n.r. – râde)

Nu mă supăr pe Marica, îl știu mai bine decât voi, am fost colegi de generație. Ajungi să-i știi limitele colegului când petreci mult timp cu el. Eproverbul ăla: ”Nu te bate cu ăla, că te bate cu armele lui” (n.r. parafrazare a expresiei ”Nu te certa niciodată cu un prost, că te aduce la nivelul lui și te bate cu experiența”). N-am cum să vorbesc cu Marica. Chiar dacă a jucat mulți ani fotbal, nu înțelege foarte mult din antrenorat”.

România are șanse mici să se mai califice la barajul pentru CM 2022. Tricolorii stau acum la mâna rezultatelor și spera într-o minune, duminică, la Skopje, când Macedonia de Nord o va întâlni pe adversara noastră de aseara, Islanda. România va juca ultimul meci din grupă tot duminică, 14 noiembrie, în deplasare, cu Liechtenstein, de la ora 19:00.

Urmăriți Impact.ro și pe