Mircea Sandu, trimis în judecată: de ce îl acuză procurorii pe fostul șef al FRF

Alexandru Ioanid 04.06.2019, 11:33
Mircea Sandu, trimis în judecată: de ce îl acuză procurorii pe fostul șef al FRF

Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a fost trimis în judecată. Dosarul său va fi judecat de Tribunalul București.

Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a fost trimis în judecată. În același dosar, va fi judecată și fosta sa soție, Elisabeta Sandu.

În dosarul instrumentat de procurorii DNA, Mircea Sandu e acuzat de luare de mită, iar fosta sa soție de complicitate la luare de mită. Faptele pe care cei doi le-ar fi comis datează din 2009.

Mircea Sandu, acuzat de luare de mită

Procurorii DNA susține că Mircea Sandu ar fi primit mită pe vremea când conducea Federația Română de Fotbal.

„La data de 2 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de președinte al Federației Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soției sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită, suma de 724.000 lei, de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăți de avocatură. Banii respectivi au fost primiți de inculpat pentru ca Federația Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistență juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009. În baza acestor contracte, în cursul anului 2011, societatea de avocatură a obținut de la Federația Română de Fotbal suma de 11.705.626 lei”

Rechizitoriu DNA

În acest dosar, s-a dispus sechestru asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin lui Mircea Sandu și soției sale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, iar procurorii propun ca sechestrul să fie menținut.

Urmăriți Impact.ro și pe