EXCLUSIV

Mircea Dinescu și istoria personală a Revelioanelor sale. De la cârnați prăjiți pe un reșou într-un subsol amărât, la cele petrecute cu securiștii la poarta casei. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 30.12.2021, 15:26
Mircea Dinescu și istoria personală a Revelioanelor sale. De la cârnați prăjiți pe un reșou într-un subsol amărât, la cele petrecute cu securiștii la poarta casei. EXCLUSIV

Mircea Dinescu, cunoscut poet, dar și vedetă de televiziune, va avea parte de un Revelion aparte și în acest an. Unul în care va încerca să doboare un record special, cel legat de producerea a 100 metri de cârnați.

Celebrul Mircea Dinescu și istoria personală a Revelioanelor sale

În cei 71 de ani de viață, poetul Mircea Dinescu a văzut și petrecut diferite Revelioane, alături de persoane dintre cele mai diverse, mai apropiate sau nu, în diverse sisteme politice. El a acceptat să vorbească cu impact.ro despre o mică parte a istoriei revelioanelor sale personale.

”Nu-mi amintesc toate Revelioanele din viață. Însă, când eram tânăr și venisem deja la București, stăteam într-un subsol amărât. Acolo mi-am petrecut cel puțin un Revelion. Sau două! Îmi amintesc că am dat o fugă acasă la părinți, la Slobozia, și am luat de acolo niște cârnați, fiindcă ai mei creșteau porc, pe care îl tăiau la vremea cuvenită, de Ignat. Așadar, cu minunățiile acelea de cârnați îmi petreceam Revelionul. Îi prăjeam într-o tigaie, pe un reșou nenorocit. Aveam și o iubită, pe atunci, mâncam cârnați și citeam poezii”, își începe Mircea Dinescu seria destăinurilor.

Celebrul Mircea Dinescu si istoria personala a Revelioanelor sale
Celebrul Mircea Dinescu si istoria personala a Revelioanelor sale

Făceau sarmale din salam

Anii au trecut și spre finele regimului comunist Revelioanele căpătaseră o cu totul altă turnură.

„Erau anii în care era o sărăcie lucie în alimentarele comuniste. Nu mai găseai nimic, dar nimic. Îmi amintesc că Revelionul 1986 spre 1987, deci acum 35 de ani, am decis să-l petrec alături de niște prieteni foarte buni, Aurel Covaci și soția sa, Stela, la casa lor de la țară. Covaci, fin traducător din literatura internațională, cu T.S. Eliot în prim plan, fusese prieten și cu Nicolae Labiș, și cu Nichita Stănescu. Însă provocarea cea mai mare pentru noaptea dintre ani era pe atunci să găsești niște salam. Fiindcă din salam puteam face sarmale. Cei de vârsta mea sau mai tineri își mai amintesc probabil rețeta. Tăiai salamul, îl treceai prin mașina de tocat carne, adăugai orez și toate celelalte ingrediente pentru niște sarmale reușite și puteai avea o rată mare de reușită gastronomică. Lumea a cam uitat sau nu a apucat să vadă așa ceva, sarmale din salam, dar astea erau vremurile!”, adaugă Dinescu.

Revelion petrecut în arest la domiciliu

Revelionul din acel an avea să fie ultimul în libertate pentru poet. Fiindcă din martie 1988 regimul a decis să-l aresteze la domiciliu, așa că următorul Revelion, cel din 1988, l-a făcut cu „băieții la poartă”.

„A fost o noutate și pentru mine, iar acum peste ani mă pot oarecum amuza pe seama acelor vremuri. Să faci Revelionul cu securiștii la poarta casei..mda. Peste un timp aveam însă să ne împrietenim, dacă pot folosi termenul ăsta. La ce mă refer? Aveam voie să ies să mai cumpăr una, alta. Și mergeam des la aprozar. Iar în toamna lui 1989, unul dintre ei a observat că eu căutam des struguri. Așa că nu mică mi-a fost mirarea când respectivul m-a anunțat discret că tocmai se băgaseră struguri la aprozarul la care obișnuiam să merg. În toamna aia am dat o nouă lovitură regimului! Mi-am făcut nu doar vin de casă, ci și rachiu de vin, clandestin. Am luat de la maică-mea o oală mai veche, un capac mai răpănos și mi-am construit aparatul necesar ca să pot obține mult doritul rachiu. Am lovit așadar în regimul comunist nu doar cu poezii și articole de presă, ci și cu cele de-ale gurii. În plus, eram pregătit pentru un alt fel de Revelion, care a fost diferit, dar nu în maniera în care mi-l închipuisem eu!”, mai spune același inegalabil Mircea Dinescu.

Teoria sa despre fericire

După 1990 și schimbarea regimului politic, Mircea Dinescu crede că petrecerea nopții Revelionului nu s-a schimbat în mod esențial.

„Orice fel de petrecere de acest tip, inclusiv cea a nopții dintre ani, o celebrezi de obicei nu în compania bucatelor alese, ci mai ales a prietenilor noștri. Am o teorie pe tema asta care spune că fericirea nu stă în bucate, ci în farmecul prieteniei. Or, aici lucrurile s-au schimbat! Prieteniile pe termen lungă nu prea mai există! Din păcate!”.

Urmăriți Impact.ro și pe