Mircea Diaconu se întoarce la filmele cu și pentru copii. Actorul, jurat în cadrul „WonderFest”, festivalul dedicat tinerilor pasionați de cinematografie

Andra Daoud 16.09.2022, 14:24

Mircea Diaconu revine la filmele dedicate copiilor, de data aceasta în calitate de jurat. Actorul va fi prezent la Festivalul Internațional al Filmului pentru Copii și Tineret „WonderFest”, care se desfășoară la Constanța în perioada următoare. La festival va fi prezentă și jurnalista Lavinia Șandru, în calitate de președinte al evenimentului.

Mircea Diaconu, în juriu la un festival de film dedicat copiilor

Festivalul Internațional al Filmului pentru Copii și Tineret „WonderFest” își propune să îi îndemne pe copii să consume mai multă artă, prin intermediul jocurilor, al atelierelor și al filmelor. În cadrul festivalului, două jurii vor viziona filmele și vor stabili câștigătorii. Este vorba despre unul format din copii, 100 de elevi constănțeni, mai precis, și un juriu format din profesioniști din domeniul cinematografiei.

Juriul elevilor va acorda Marele Premiu al Festivalului „WonderFest”, în timp ce juriul profesioniștilor va acorda premiile pentru Cel mai bun film, pentru Cel mai bun regizor, pentru Cel mai bun scenariu, Cea mai bună imagine și Cea mai bună interpretare a unui copil actor. Din juriul profesioniștilor va face parte și actorul Mircea Diaconu.

A jucat în 100 de filme artistice, iar într-unul dintre acestea a avut-o ca parteneră de platou pe fiica sa, Ana Diaconu. Rolurile din film au fost aceleași ca în viața reală: tată și fiică. Filmul se numește „Întâmplări cu Alexandra” și a fost realizat în anul 1989, în regia lui Cornel Diaconu.

Mircea Diaconu se intoarce la filmele cu si pentru copii. Actorul, jurat in cadrul WonderFest, festivalul dedicat tinerilor pasionati de cinematografie
Afisul festivalului WonderFest

Cele mai cunoscute roluri ale lui Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a obținut diploma de actor în anul 1971, când a absolvit Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică (IATC). Are o carieră impresionantă în domeniul filmului și al teatrului, dar este și om politic și fost profesor la UNATC. A fost director al Teatrului Nottara din București și membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) până în 2004, senator, între 2008 și 2012, europarlamentar independent, membru al Grupului ALDE și vice-președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație, din 2014 până în 2019.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

A avut roluri remarcabile în filme precum „Filip cel bun”, „Mere Roșii”, seria filmelor „Ardelenii”, „Buletin de București”, „Asfalt Tango”, „Filantropica”, „Doar cu buletinul la Paris”. A jucat în numeroase piese la teatrele Bulandra, Nottara si I.L.Caragiale, iar în 2013 a lansat la editura Polirom primul său roman: „La noi când vine iarna”.

Despre festivalul Internațional al Filmului pentru Copii și Tineret „WonderFest”

Festivalul Internațional al Filmului pentru Copii și Tineret „WonderFest” se desfășoară la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța, în perioada 19-23 septembrie. La toate manifestările intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. În competiție sunt prezente 8 filme pentru copii, de scurt și lung metraj, filme de animație, producții din Franța, Germania, Polonia, Italia, Iran, Bulgaria, Lituania și România.

Festivalul este organizat de Uniunea Zariștilor Profesioniști din România și Primăria Municipiului Constanța, cu susținerea Consiliului Județean Constanța, Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța și Pro Familia. Președintele WonderFest este jurnalista și actrița Lavinia Șandru.

Urmăriți Impact.ro și pe