Mircea Badea, poreclă inedită pentru Carmen Brumă. Cum își alintă prezentatorul Antena 3 iubita

Diana Radu 31.01.2020, 14:19
Mircea Badea, poreclă inedită pentru Carmen Brumă. Cum își alintă prezentatorul Antena 3 iubita

Mircea Badea și Carmen Brumă trăiesc împreună de 20 de ani o frumoasă poveste de dragoste, departe de ochii curioșilor. În tot acest timp, cei doi au reușit performanța de a păstra toate detaliile din relația lor secrete. Cu toate acestea, Carmen le-a dezvăluit fanilor în emisiunea lui Teo Trandafir care este porecla pe care i-a dat-o Mircea Badea.

Cum o alintă Mircea Badea pe Carmen Brumă?

Prezentatorul de la Antena 3 și-a cunoscut sufletul pereche, adică pe Carmen Brumă în anul 1998 prin intermediul lui Mihai Mitoșeru, cel care le-a făcut cunoștință. Ulterior, cei doi au devenit colegi la Antena 3, acolo unde Mircea Badea prezenta emisiunea ”Noaptea târziu”, iar Carmen Brumă era asistenta lui. Astfel, aceștia s-au apropiat, iar scânteia iubirii s-a aprins între ei în anul 2000, încă ei au făcut publică relația de abia după opt ani în care s-au iubit pe ascuns, potrivit Playtech.

Carmen Brumă și Mircea Badea au împreună și un băiețel , pe nume Vlăd în vârstă de șase ani. Însă, ca în orice casă, Carmen recunoaște că mai există și momente tensionate și a spus și cum îi spune Mircea atunci când „îi sare discul”.

„Eu pot să îți spun cum îmi mai zice Mircea câteodată, când îmi sare mie discul. Îmi zice ”King Kong, stai cuminte”, a declarat Carmen Brumă într-un interviu acordat emisiunii ”Teo Show”.

carmen bruma, mircea badea, alint
Cum o alintă Mircea Badea pe Carmen Brumă?

Întrebată cine cedează de obicei primul, Carmen Brumă a spus că nu poate spune cu exactitate, dar un lucru este cert, niciodată nu cedează în același timp. De asemenea, vedeta a mai spus că crede că ea este o fire rezonabilă, având în vedere că a fost implicată doar în relații de lungă durată.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe