România e țara în care mori cu zile în spitale, dar oficialii se comportă de parcă acum descoperă acest lucru. E și cazul ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Confruntată cu tot mai multe cazuri de nereguli grave și chiar crime comise în saloane, oficialul anunță o listă neagră a unităților medicale. Sancțiunile, dacă vor exista, sunt extrem de vagi.
Cazurile de malpraxis, neregulile grave sau situațiile de luare și dare de mită sunt la ordinea zilei în spitalele românești. O simte pe pielea lui orice român care a călcat vreodată într-un spital din România.
Unele apar în presă și sunt intens mediatizate. De altele…pur și simplu nu se află. Sunt mușamalizate. Cel mai recent caz care a arătat lunga serie de hibe din sistemul medical de sănătate din România a avut loc la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău.
Un pacient internat în sevraj etilic a omorât cinci persoane și a rănit alte opt după ce le-a lovit în mod repetat cu un stativ de perfuzii. Managerul și-a dat demisia, medicul de gardă a fost amendat, dar spitalul s-a plâns că nu are fonduri pentru a asigura suficient personal. E o explicație des întâlnită în astfel de cazuri.
Acum, ministrul Sănătății anunță o listă neagră a spitalelor cu probleme. Sorina Pintea nu explică, însă, cum s-ar putea dovedi eficientă o astfel de listă. Intenționat sau nu, adevăratele probleme sunt ignorate.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ministrul Sănătății a constatat, așa cum se întâmplă atunci când deficiențele sunt mediatizate, că sunt spitale care nu au înțeles ce au de făcut.
Sorina Pintea a găsit și soluție: va întocmi o „listă neagră” cu unitățile medicale care au primit bani pentru investiții și care, nici acum, nu au demarat procedurile de achiziții.
Ministrul a vorbit de sancțiuni, dar nu a oferit explicații.
„Am să fac o listă neagră a celor care nu au înțeles ce au de făcut. Și nu vorbim de subordonarea spitalelor Ministerului Sănătății sau consiliilor județene. Vorbim de spitalele sistemului public din România. Există niște măsuri coercitive pe care le vom lua dacă nu putem noi – pentru că nu sunt în subordinea ministerului – atunci vom transmite Consiliilor Județene”
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea
Ministrul Sănătății precizează că fondurile care au fost alocate pentru investiții, dar ele nu au fost făcute, vor fi redirecționați către unitățile care chiar au nevoie de bani și care-și duc la îndeplinirile planurile de modernizare.