Scandalul pastilelor de iodură de potasiu a luat amploare în ultimele săptămâni, după ce foarte mulți români s-au panicat și au dat năvală peste medicii de familie. S-a întâmplat după un anunț alarmant al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în care îndemna oamenii cu vârsta de până-n 40 de ani să meargă cât mai repede pentru a-și procura gratuit aceste comprimate.
Iată că acum, ministrul Sănătății a ținut să mai facă câteva precizări, cu scopul de a calma dar și de a informa corect cetățenii, spunând în cursul zilei de ieri, în timp ce se afla la Iași, că a fost vorba despre un comportament entuziast față de campania de distribuire a pastilelor de iodură de potasiu, iar inițiativa nu trebuie denigrată sub nicio formă, mai ales că România se află în imediata vecinătate a unui posibil accident nuclear.
„Din păcate, suntem expuși, suntem la graniță cu un stat aflat într-un război incredibil pentru această perioadă. Noi am mai trăit în 1986 o situație similară și țin minte că atunci, după ce acel incident nefericit de la Cernobîl s-a produs, au fost distribuite, după vreo 10 zile, comprimate de iodură de potasiu. Perioada optimă este mult mai scurtă.
Nu cred că să ai un comportament preventiv este un comportament care e legat de insistență, eu cred că este legat de responsabilitate, iar corpul medical, indiferent că e vorba de noi ca și autorități, de medici de familie, ca și furnizori de servicii medicale pentru populație sau de farmacii, nu ar trebui să fie implicați sau acuzați în vreun fel dacă insistă pentru protejarea sănătății oamenilor din țară”, a declarat Alexandru Rafila.
La începutul acestei luni, Alexandru Rafila a fost extrem de criticat de către medicii de familie, după ce i-a îndemnat pe românii cu vârsta de până-n 40 de ani să se prezinte de urgență la medicul de familie pentru a-și lua rețeta pentru comprimatele de iodură de potasiu, care trebuie administrate numai în cazul în care se produce un accident nuclear.
Tot la începutul acestei luni, Ministerul Sănătății a publicat lista oficială a farmaciilor unde se distribuie gratuit pastilele de iodură de potasiu, pentru ca cetățenii să știe exact unde trebuie să meargă pentru ridicarea acestora. Acest lucru se va face numai dacă își iau dinainte rețeta de la medicul de familie și dacă îndeplinesc cerința de vârstă de până-n 40 de ani.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Reamintim faptul că iodura de potasiu se eliberează doar pe baza prescripției medicale, eliberate de medicul de familie. Conform recomandărilor din prospectul produsului, iodura de potasiu nu este recomandată persoanelor peste 40 de ani, deoarece acestea sunt mai puțin susceptibile să beneficieze de tratamentul cu iodură de potasiu după expunerea la iod radioactiv.
Puteți găsi lista farmaciilor comunitare care distribuie gratuit comprimatele de iodura de potasiu la: https://www.ms.ro/…/07/Lista-Farmacii-Iod-pe-judete-1.pdf
Important! Iodura de potasiu se administrează NUMAI în caz de incident nuclear, la indicațiile autorităților”, este mesajul transmis de Ministerul Sănătăţii.