Autoritățile de la Constanța anunță un nou termen pentru redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase, unitatea medicala care în urmă cu aproape 4 luni a luat foc iar 12 oameni au murit. La finalul lui februarie, spitalul ar urma să fie redat în folosință însă doar parțial. Ministru Sănătății Alexandru Rafila a venit special să vadă care este situația, îngrijorat de faptul că până acum unitatea medicala nu a fost reabilitată.
Rafila s-a întâlnit mai întâi cu prefectul județului iar mai apoi s-a deplasat la Spitalul de Boli Infecțioase unde în spatele ușilor închise a avut o discuție cu conducerea unității medicale dar și cu primarul Vergil Chițac, spitalul aflându-se în administrarea Consiliului Local. Rafila a subliniat faptul că reabilitarea unității trebuie urgentată altfel colectivul care este unul califica riscă să se dezintegreze din cauza faptului că acum este dispersat. Medicii și asistentele au fost dispersate în toate unitățile din județ după incendiul devastator.
Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății – Ei trebuie sa aibă un spital ca să trateze pacienții iar simptomatologia de infecțioase este dincolo de Covid. Constanța are nevoie de un spital de boli infecțioase. Ce am înțeles eu: a avut loc un incendiu nefericit. Acum spitalul ca și circuite, dotări, cazarmament nu s-a schimbat cu excepția unei zone distruse de incendiu.
Sigur această clădire a intrat într-o procedura de verificare a Inspectoratului de Stat în Construcții și a celor de la ISU, iar acum nu corespunde standardelor de siguranță pentru reluarea activității. Trebuie sa găsim o soluție tranzitorie ca să înceapă să funcționeze, un plan de consolidare. Toți sa găsim o soluție iar primăria va face demersurile pentru consolidare. Prioritară este siguranța pacientului. Dar sa ținem cont și de infrastructura existentă. Cred ca prin reamenajările pe care le face acum primăria se poate găsi o soluție.
Vergil Chițac: Am investit până acum 4 milioane de lei. Acum nu mai avem de rezolvat decât instalația electrică. Adică avem de întocmit proiectul, de luat avizele și manopera în sine. Și aici am grăbit lucrurile. În rest spitalul de mâine ar putea sa funcționeze dacă am avea această problem rezolvată. Este important sa ne ținem colectivul unit aproape. Vom da în curând în folosință cele 50 de paturi. Vom primi mâine și expertiza în ceea ce privește structura de rezistență. 15 decembrie a fost o ambiție a mea dar din motive obiective nu s-a putut respecta termenul. Cel mai sigur vom da în folosință parțial spitalul pe 28 februarie.
Ministrul Sănătății anunță vremuri grele pentru România în perioada următoare și deocamdată nimeni nu știe decât că suntem pe o pantă crescătoare. Când vor începe să scadă însă cazurile de noi infectări nimeni nu știe. În mod evident suntem pe val de creștere rapida. Una dintre cele mai rapide creșteri, susține Rafila.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății – Avem un salt săptămânal de 1,5 ori. A fost așa și în valul 4. Problema este când se va opri. Monitorizam situația, proporția de cazuri spitalizare este de de 3 la sută din cazurile noi. Ceea ce am pus la punct este un sistem funcțional de testare rapida apropiată de pacienți, la medicul de familie, urmează evaluare și apoi sunt trimiși la centrele de evaluare iar acolo , o parte va primi medicație antivirală, o parte va fi trimisă la spital pentru investigații amănunțite.
În ceea ce privește medicația antivirala reprezentanții Ministerului Sănătății au discutat cu producătorii de medicamente inovative. În ambulatoriu de specialitate acestea sunt eficiente însă în farmacii nu pot fi vândute putem vinde medicamente recomandate de MS. Despre FAVIPIRAVIR, Rafila a declarat că acesta scurtează boala cu 2 sau 3 zile dar nu influențează formele grave și decesul.
Iar Arbidolul este un medicament pentru care nu există încă studii de specialitate, iar comisia Ministerului Sănătății nu îl recomandă.
Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății – Estimările pentru România sunt de 1 milion de cazuri noi diagnosticate. Vedem dacă poate fi depășită această estimare! Contează dacă e nevoie pentru toate aceste cazuri de spitalizare. Centrele de evaluare sunt 230 rămâne sa apară în ședința de mâine de Guvern hotărârea care permite funcționarea lor și vor fi în toate județele. Stocurile de antivirale se refera la o cantitate de Remdesivir. Avem astfel de stocuri pentru 20000 de pacienți și de asemenea avem și Favipiravir. Medicația antivirala va fi disponibila în România din aceasta luna și in februarie.