Ministrul Finanțelor, explicații în Parlament. USR despre taxe: „Această creștere s-a bazat exclusiv pe taxarea creșterilor de prețuri la utilități”

Gabriela del Pupo 27.04.2022, 15:14
Ministrul Finanțelor, explicații în Parlament. USR despre taxe: „Această creștere s-a bazat exclusiv pe taxarea creșterilor de prețuri la utilități”

Adrian Câciu a fost invitat la „Ora Guvernului” pentru a da explicații cu privire la dobânzile cu care se împrumută România, creșterea economică dar și ce măsuri s-ar putea lua în contextul în care bugetul este construit pe o creștere economică ce nu se adeverește. Ministrul Finanțelor a venit și cu vești bune în ceea ce privește fondurile europene. Câciu spune că analiza lunii mai va arăta o creștere a sumelor.

Ministrul Finanțelor este optimist, opoziția reproșează împrumuturi la dobânzi mari

Deși prognozele arată o ușoară revenire a datelor privind absorbția de fonduri europene, ministrul nu a dar și procente. Acesta a declarat că primele cifre concrete vor veni în luna mai. De asemenea acesta spus că absorbția de fonduri rămâne o prioritate.

”O să avem în curând, la jumătatea lunii mai, și datele semnal cu privire la PIB trimestrul 1, iar elementele de proiecție pe primele două luni arată semne de inversare a trendului înregistrat în trimestrul 4, respectiv o ușoară revenire” a declarat Adrian Câciu în plenul Senatului.

USR însă nu este de acord cu optimismul ministrului, ba chiar au ridicat îngrijorări în ceea ce privește unele decizii. Forurile internaționale anunță reducerea prognozei de creștere economică pentru 2022: la 4,2% față de 5,1%, în condițiile în care bugetul a fost construit pe o prognoză de 4,6%. USR reproșează și creșterea rapidă a costurilor la care se împrumută România, la o dobândă de 5,4%, de 12 ori mai mult decât vecinii din Bulgaria (0,5%).

„România are cel mai scăzut rating de țară din UE, existând chiar riscul ca România să fie retrogradată sub nivelul considerat sigur pentru investitii. Să știți că România a avut și rating-uri mai bune. De ce România se împrumută atât de scump, mai scump decât economii cu credibilitate mai scăzută? De ce ati exprimat valoarea voutcherelor în EURO? Oare pentru ca abia peste câțiva ani veți plăti aceste voutchere, când vom fi în zona euro? Ați uitat să creșteți pensiile, salariile, nu ați finanțat transportul elevilor, nu ați extins programul Masa Caldă, și multe altele.” a declarat Anca Dragu la întâlnire.

 „I-am cerut ministrului să explice minunile pe care le-a făcut”

Problema colectării taxelor a stârnit controverse, pe de o parte Ministrul Finanțelor spune că România are un grad de colectare record, pe de altă parte USR acuză faptul că aceste sume sunt mari din cauza taxelor aplicate pentru facturile la energie.

 „I-am cerut ministrului să explice minunile pe care le-a făcut, instrumentele pe care le-a folosit, pentru a crește cu 31% veniturile fiscale în ianuarie 2022, comparativ cu ianuarie 2021. Evident că nu putea să recunoască adevărul, anume că această creștere s-a bazat exclusiv pe taxarea creșterilor de prețuri la utilități, bani pe care i-a scos și continuă să-i scoată din buzunarul românului bun platnic” a spus senatorul USR Claudiu Mureșan, fost președinte al Comisiei buget-finanțe din Senat.

Creșterea pensiilor cu 22% este un alt reproș adus de opoziție actualei coaliții de guvernare. Promisiunea făcută anul trecut pare imposibil de susținut având în vedere provocările acestui an pentru bugetul de stat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...