Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat motivul pentru care tezele date elevilor în România nu sunt relevante. Oficialul a declarat că acestea și-au dovedit inutilitatea. Profesorii vor putea în continuare să le dea, dar fără ca acestea să mai fie obligatorii în evaluare.
Sorin Cîmpeanu a amintit că a susținut anterior importanța tezelor. Însă, după ce a văzut rezultatele acestei forme de evaluare a elevilor, s-a răzgândit. Acum consideră că acestea nu își mai ating scopul, astfel că se va merge pe evaluarea standardizată și digitalizată.
„Am susținut că tezele pot fi o modalitate de creștere a relevanței notelor. Primul semestru din acest an școlar ne-a arătat că nu este așa, pentru că după primul semestru, notele peste 8,50, luând în calcul și tezele, ponderea acestor note nu a mai fost 53 la sută, a fost 60 la sută, lucru care a arătat că tezele nu au relevanța scontată”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, profesorii care vor să dea o lucrare scrisă, numită „teză” sau nu, o vor putea face. Însă, se va renunța la obligativitatea acestei forme de evaluare în țară, deoarece aceasta și-a dovedit inutilitatea.
De asemenea, Sorin Cîmpeanu a declarat că examenele naționale de anul acesta vor fi diferite în două județe. Într-unul dintre ele, schimbarea va avea loc în ceea ce privește Evaluarea Națională, iar în celălalt în ceea ce privește Bacalaureatul.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Încă din acest an am cerut ca aceste evaluări să se piloteze. Cu alte cuvinte, într-un județ, pentru examenul de bacalaureat și într-un alt județ pentru examenul de evaluare națională, vom face tot posibilul să colectăm datele pe fiecare subiect în parte,
iar lucrările să fie corectate printr-o distribuție computerizată către evaluatorul I și către evaluatorul II care nu se cunosc între ei, spre deosebire de situația de acum”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației a mai spus că în privința încheierii mediilor elevilor în absența tezelor, profesorii vor avea libertatea să organizeze evaluările pe parcurs, în funcție de ritmul de predare a materiei, în contextul structurii anului școlar ce se bazează pe cinci module de învățare.
În plus, Sorin Cîmpeanu a spus că există un plan referitor la componența mediilor. Însă, acesta va fi anunțat după ce va fi certificat de experții în educație.
Ministrul Educației a precizat că susține solicitarea Consiliului Național al Elevilor referitoare la o evaluare standardizată la sfârșit de an școlar. Oficialul a spus că acest model pedagogic va fi analizat de instituție alături de specialiștii în științele educației, urmând să fie implementat din anul școlar 2022 – 2023.