Ministrul de Externe ucrainean, întâlnire cu Nicolae Ciucă și Bogdan Aurescu la Palatul Victoria: „Asistența de peste 63 de milioane de euro acordată refugiaților”

Elena Avramescu 22.04.2022, 10:00
Ministrul de Externe ucrainean, întâlnire cu Nicolae Ciucă și Bogdan Aurescu la Palatul Victoria: „Asistența de peste 63 de milioane de euro acordată refugiaților”

Dmitro Kuleba, ministrul de Externe ucrainean, a venit într-o scurtă vizită la București, unde s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă. Cei doi discută la Palatul Victoria despre situația fără precedent din Ucraina. Tot în cursul zilei de astăzi, 22 aprilie, mministrul afacerilor Externe Bogdan Aurescu va avea consultări politice cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, cu ocazia vizitei pe care oficialul de la Kiev o efectuează în România, la invitația șefului diplomației române.

Dmitro Kulebo și Nicolae Ciucă, întrevedere la Palatul Victoria

UPDATE După mai multe discuții, premierul Nicolae Ciucă l-a asigurat pe Dmitro Kuleba de sprijinul acordat Ucrainei prin ajutor umanitar, gestionarea fluxului de refugiaţi, facilitarea exporturilor va continua. În schimb, Kuleba a invitat România să contribuie substanţial la eforturile de reconstrucţie în Ucraina.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba. În cadrul întrevederii, a fost analizată situaţia de securitate şi militară din regiune, în urma agresiunii militare ruse”, a declarat Executivul.

Nicolae Ciucă a vorbit și despre eforturile autorităţilor, alături de societatea civilă, voluntari şi organizaţii umanitare internaţionale în sprijinirea celor peste 800 de mii de refugiaţi ucraineni intraţi în ţara noastră de la izbucnirea războiului.

„A fost evidenţiat rolul important al hub-ului umanitar de la Suceava în colectarea şi coordonarea formelor de sprijin acordat la nivel european şi internaţional. Cu aceeaşi ocazie, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dat asigurări de continuare a sprijinului acordat Ucrainei pentru ajutor umanitar, gestionarea fluxului de refugiaţi, facilitarea exporturilor ucrainene”, a informat Guvernul.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a spus că România a acordat asistenţă refugiaţilor veniţi la noi din Ucraina în valoare de 63 de milioane de euro. În plus, atrocitățile și crimele de război nu pot să rămână nepedepsite, iar în acest sens România sprijină eforturile comunității internaționale pentru investigarea acestor încălcări ale dreptului internațional.

„Am reiterat sprijinul ferm al României pentru independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială a Ucranei, precum şi pentru efortul autorităţilor ucrainene, al cetăţenilor de a respinge agresiunea rusă care constituie o încălcare flagrantă a tuturor obligaţiilor internaţionale asumate de Rusia. Nici România, nici Ucraina, nici comunitatea internaţională nu pot accepta călcarea în picioare a ordinii internaţionale bazate pe reguli.

Exprim condoleanţe şi regretul profund pentru pierderile de vieţi omeneşti care au fost curmate în această agresiune ilegală, pentru masivele distrugeri ilegale din Ucraina care influenţează profund negativ viaţa societăţii ucrainene. Suntem alături de poporul ucrainean.

Asistența acordată acestor persoane, inclusiv celor care au rămas în România, a fost în valoare de peste 63 de milioane de euro, constând în acces gratuit la servicii medicale, la învățământ, de asemenea în măsuri de sprijin pentru copii, peste 1.600 de copii sunt înscrişi în învăţământul românesc, studenţii sunt primiţi la universităţile noastre. De asemenea, le-am asigurat transport gratuit pe teritoriul României, deschiderea pieței muncii, pentru că mulţi s-au angajat la noi”, a spus vineri Bogdan Aurescu, în timpul unei conferințe de presă organizată împreună cu ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba.

Guvernul României a decis acordarea unei contribuţii financiare voluntare către Curtea Penală Internaţională cu scopul de a sprijini investigaţiile din Ucraina, a mai spus oficialul român. Aceste este convins că Ucraina va câștiga acest război și chiar a dat asigurări că România va participa la procesul de reconstrucție. În plus, Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul pentru aspirațiile europene ale Ucrainei.

Știre inițială Dmitro Kuleba a venit la București la invitația șefului diplomației române. În plus, oficialul ucrainean urmează să se întâlnească și cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, pentru mai multe consultări politice. Cei doi vor susținedeclarații comune de presă de la sediul Ministerului Afacerilor Externe, a transmis MAE.

„Aștept cu nerăbdare să-i urez bun venit colegului și prietenului meu Dmitri Kuleba mâine dimineață, la București. România este alături de Ucraina”, a scris Bogdan Aurescu, joi, într-un mesaj pe Twitter.

Ministrul de Externe din Ucraina, mesaj dur pentru Germania
Ministrul de Externe, Dmitro Kuleba

Dmitro Kuleba vine la București după o scurtă vizită în Bulgaria, iar cu privire la această vizită, Kuleba a scris pe Twitter un mesaj.

„Am vorbit cu omologul meu din Moldova Nicu Popescu. Am salutat interzicerea de către Moldova a panglicii Sf. Gheorghe și semnelor „V” și „Z”, folosite ca simboluri ale agresiunii ruse și crimelor de război din Ucraina. Am discutat, de asemenea, toate problemele importante ale cooperării bilaterale ucrainene-moldovenești”, a scris Dmitro Kuleba.

Se pare că ministrul de Externe ucrainean a ajuns luni seară în Bulgaria cu maşina, trecând prin România, într-o vizită care nu a fost anunţată public inițial. Acesta a încercat la Sofia să convingă politicienii bulgari să livreze arme ţării sale, însă fără succes.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...