Soliștii Mihai Trăistariu și Laurențiu Duță, stabiliți în Județul Constanța, sunt speriați de situația de la malul mării, în urma exploziei care s-a produs, astăzi, la ora 12.20, la Rafinăria Petromidia, din Năvodari. După ce au primit un mesaj de tip RO-Alert, ei ne-au oferit, în exclusivitate pentru impact.ro, primele declarații.
Mihai Trăistariu, care locuiește de peste zece ani în Constanța, iar în Mamaia Nord deține patru apartamente pe care le închiriază turiștilor, ne-a oferit primele declarații, referitor la explozia de azi, de la Năvodari.
„Eram la cazare cu turiştii. Ne-a luat pe toţi prin surprindere şi nu prea am înţeles despre ce este vorba până nu am primit mesajul de tip RO-Alert din partea autorităţilor. Până acum lumea şi-a păstrat cumpătul, dar ne rugăm să nu se schimbe direcţia vântului, fiindcă atunci norul negru şi gros care s-a format după deflagraţie şi se îndreaptă spre cer şi-ar putea schimba direcţia şi asta nu ar fi o veste bună!”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru impact.ro.
Iar Laurenţiu Duţă, din trupa 3 Sud Est, a adăugat: “Eu locuiesc la şase sau şapte kilometri, suflul exploziei nu a ajuns la mine. Dar ţinem sub observaţie acel fum negru format ulterior. Deocamdată lucrurile par sub control, iar asta ne oferă tuturor un sentiment de siguranţă!”.
Ministrul Mediului a declarat că impactul asupra mediului poate fi major: ”Din primele evaluări ale ANM, norul de fum se deplasează spre mare, nu spre țărm”. La fața locului se află un laborator mobil, pentru monitorizarea calității aerului.
Petromidia este un complex industrial din orașul Năvodari (județul Constanța), format în principal dintr-o rafinărie și o uzină petrochimică, folosind tehnologiile companiilor UOP, Mitsui, Snam Progetti, Heat Research etc. Capacitatea sa maximă de prelucrare a țițeiului este de 4,8 milioane de tone/an.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Intervenția e în plină desfășurare, este încă flacără deschisă, vin pompieri din Călărași, Tulcea și Brăila. Nu putem exclude noi explozii, este vorba despre o persoană dispărută, una rănită grav, cu arsuri, și două mai puțin grav”, a declarat, în urmă cu puțin timp, Raed Arafat, șeful DSU, aflat la locul tragediei de la Petromidia.