Mihai Bobonete, declarație răspicată despre soția lui și cei doi copii. ”Nu negociez!”

Diana Radu 26.11.2019, 17:08
Mihai Bobonete, declarație răspicată despre soția lui și cei doi copii. ”Nu negociez!”

Mihai Bobonete, actorul care-l interpretează pe Bobiță în serialul de comedie românesc ”Las Fierbinți” difuzat de PRO TV a declarat că pe primul loc în viața lui se află familia. De asemenea, el a precizat că în viață este timp pentru toate lucrurile care ne bucură, doar că trebuie să le prioritizăm.

Mihai Bobonete e un familist convins: ”Soția mă ține veșnic îndrăgostit, copiii mă țin tânăr”

Îndrăgitul actor spune că nu negociază timpul atunci când vine vorba de familia și de atribuțiile sale de părinte și de soț. Mihai Bobonete s-a căsătorit cu Cătălina, în anul 2003 și au împreună doi copii, Octavian (9 ani) şi Maria (5 ani).

Mihai Bobonete se declară un familist convins
Mihai Bobonete se declară un familist convins

”E timp pentru toate lucrurile care te bucură, trebuie doar să nu depășești o limită. Familia e familie, aici nu negociez timpul și atribuțiile mele de părinte și de soț, apoi serialul căruia îi datorez atât de mult și abia după vin emisiunile din televiziune și spectacolele mele de stand-up comedy și impro. Pescuitul, pentru mine, e liniștea care îmi încarcă bateriile și mă menține bun și visător, soția mă ține veșnic îndrăgostit, copiii mă țin tânăr, serialul mă ține cunoscut și apreciat, televiziunea îmi dă bani, iar spectacolele îmi mențin umorul și buna dispoziție, așa că voi găsi timp pentru toate de fiecare dată”, a declarat Mihai Bobonete (39 de ani).

Bobonete e vocea lui Olaf din ”Regatul de Gheaţă 2”

Mihai Bobonete a fost alături de întreaga sa familie la premiera filmului ”Regatul de Gheață 2”, în care acesta interpretează vocea îndrăgitului om de zăpadă Olaf.

”Suntem foarte bucuroşi, eu și familia mea, că am pus vocea lui Olaf şi a doua oară. E dificil de pus voci, iniţial am crezut că este o joacă de copii şi mă gândeam că e foarte amuzant să te prosteşti. De la primul Olaf de acum câţiva ani am învăţat cât de dificil e, chiar mi-am pierdut vocea. Trebuie să ştii cum e. Actorii profesionişti, Pavel Bartoş şi Şerban Pavlu, au o pregătire, nu ca mine. Este dificil, la mine s-a nimerit. M-am bucurat, am văzut filmul şi ştiu cum va fi primit, mi-ar fi părut rău dacă nu pun vocea pentru Olaf”, a declarat Bobonete.

Bobonete cu toată familia la premiera filmului ”Regatul de Gheață 2”
Bobonete cu toată familia la premiera filmului ”Regatul de Gheață 2”

De asemenea, Bobonete a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu toți membrii familiei sale la premiera filmului ”Regatul de Gheață 2”, alături de mesajul: ”Am fost cu toată familia la Frozen 2… Iar în poza asta chiar e toată familia, ținând cont de faptul că Olaf e parte din mine! E fain… O să râdeți dar cu grijă căci am văzut și copilași cu ochii înlăcrimați… Tot din cauza mea, scuze, a lui Olaf!”.

Urmăriți Impact.ro și pe