Metoda prin care Cătălin Botezatu își cucerea „victimele”. Designerul, mărturisiri surprinzătoare din tinerețe

Dumitrică Roxana 19.07.2022, 12:19
Metoda prin care Cătălin Botezatu își cucerea „victimele”. Designerul, mărturisiri surprinzătoare din tinerețe

Cătălin Botezatu a fost mereu un adevărat cuceritor. Încă din tinereţe, designerul aprecia femeile și le admira din toate punctele de vedere. Aceasta a povestit că era îndrăgostit de profesoarele din școală și chiar făcea mari eforturi pentru a fi mereu în preajma lor.

Cum se dădea Cătălin Botezatu peste cap ca să cucerească femeile

Cătălin Botezatu e cunoscut drept un personaj care mereu a fost atras de frumos. Se pare că treaba aceasta datează încă de când era elev și era îndrăgostit de profesoare. Una dintre ele era profesoara de limba germană și recunoaște că de dragul ei a învățat să vorbească foarte bine limba lui Goethe.

Platonic vorbind. M-am îndrăgostit de profesoara de limba germană, de aceea vorbesc așa bine. Era foarte frumoasă. Acum nu vreau să se supere pe mine, eu cu limbile străine stau bine acum, dar în liceu am stat mai prost. Adică cu limba germană stăteam foarte bine pentru că profesoara era de-o frumusețe rară, blondă, nemțoaică la origine, era foarte frumoasă și de aceea am învățat germana ca lumea” a declarat creatorul de modă pentru ego.ro

La ce materie avea probleme designerul

Nici limba franceză nu îi este străină designerului. Acesta a povestit că, din cauza unei profesoare, se chinuia să obţină note cât mai mari. ,,Am învățat și limba franceză la fel de bine deoarece profesoara mă ura și indiferent de cât de bine vorbeam, îmi dădea tot timpul note foarte mici, ceea ce producea un mare haos în familia mea. Mama mea își dorea numai note mari. Vorbim asta până în liceu. Atunci am apelat inclusiv la oameni din Ministerul Educației, vorbesc serios. Am făcut reclamații. Ce era să fac? Așa am aflat, într-un final, că această doamnă profesoară de franceză nu mă suporta pentru că semănam cu fostul ei soț” a mai spus creatorul de modă.

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai apreciaţi designeri români. Pe lângă creaţiile sale vestimentare, Botezatu este recunoscut şi pentru viaţa tumultoasă pe care a avut-o.

Urmăriți Impact.ro și pe