Metoda prin care afli câți bani mai ai pe cardul social. Nici nu te-ai fi gândit la așa ceva

Ana Anitoiu 09.08.2022, 16:09
Metoda prin care afli câți bani mai ai pe cardul social. Nici nu te-ai fi gândit la așa ceva

Cei mai mulți români care au primit carduri sociale oferite de Guvern nu știu cum pot afla câți bani mai au pe acestea, motiv pentru care pot ajunge în situații neplăcute la casele de marcat. Verificarea sumelor disponibile nu se poate face la bancomate, ci printr-o altă metodă.

Confuzie printre beneficiarii de carduri sociale

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat, miercuri, că cea de-a doua tranşă a voucherelor sociale cuprinde cu 150.000 de noi beneficiari în plus faţă de cei 2.480.613, după actualizarea permanentă a listelor ce a fost făcută de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Noii beneficiari vor primi cardurile sociale până la data de 3 septembrie. În ziua de 8 septembrie, toate cardurile valide vor fi alimentate cu cea de-a doua din cele patru tranșe în valoare de câte 250 de lei fiecare.

Însă, după ce a fost virată prima tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale ce au ajuns la beneficiari, mulți oameni nu știu să verifice câți bani le-au mai rămas pe acestea, după ce au făcute unele cumpărături și nu au păstrat bonul, ca să calculeze și să rețină restul disponibil din ajutorul de la stat. Astfel, unele persoane ajung la casele de marcat doar ca să verifice dacă mai pot cumpăra cu aceste carduri o pâine sau alte produse de care au nevoie.

Metoda prin care afli cati bani mai ai pe cardul social
Card social

Metoda prin care se pot verifica sumele rămase pe cardurile sociale

Sumele disponibile pe cardurile sociale, ce sunt emise de compania UP România, pot fi verificate prin intermediul unei aplicații mobile numite UP România, ce poate fi descărcată și instalată din Magazin Play.

Beneficiarii de vouchere sociale care vor să vadă oricând câți bani mai au pe cardurile de la stat trebuie să-și facă un cont, după care să-și introducă datele personale, să seteze un ID și o parolă. În acest fel, aceștia pot verifica alimentarea contului și pot ști cu certitudine pe ce sume se pot baza atunci când vor să folosească aceste carduri la cumpărături.

Altfel, pentru a putea afla soldul curent sau suma disponibilă pe cardurile sociale şi pentru alte informaţii beneficiarii pot apela la Serviciul Clienţi al emitentului. La distribuirea lor, cardurile sunt însoţite de scrisori cu instrucţiuni de utilizare, inclusiv codul PIN, detalii despre magazinele unde se pot folosi şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...