Meteorologii au schimbat prognoza pentru România. Vremea pregătește o surpriză la sfârșitul săptămânii, după un scurt episod de răcire cu ploi în partea de sud a țării și ninsori în zonele montane.
Meteorologul Alina Șerban a anunțat că joi, 23 martie, temperaturile maxime la nivelul întregii țări se vor situa între 15 până la 20 grade Celsius. Cel mai cald va fi în regiunile vestice. Temperaturile vor fi ceva mai scăzute pe litoral, 12 – 13 grade Celsius.
Potrivit aceluiași meteorolog, vineri, vremea va deveni deosebit de caldă. Concret, sunt așteptate maxime de 20 și ușor peste 20 de grade Celsius în multe zone, în Banat, Crișana, chiar și Maramureș. În Muntenia, în Oltenia, în Moldova vor fi înregistrate foarte multe valori de 20 de grade Celsius.
„De sâmbătă însă, sisteme frontale vor mai traversa teritoriul țării noastre, vor mai aduce schimbări și în aspectul termic. De altfel, din nou se va răci în weekend în jumătatea de nord a teritoriului”, a mai spus meteorologul Alina Șerban, la Antena 3 CNN.
Potrivit directorului ANM Florinela Georgescu, vremea de Paște va fi caracterizată de temperaturi apropiate de normă în acest an, iar regimul precipitațiilor va fi mai degrabă deficitar.
„O vreme plăcută din punct de vedere termic, normală pentru a doua jumătate a lunii aprilie, precipitații care ar putea să lipsească. Primăvara este un anotimp capricios și atunci este foarte greu de spus că în toată perioada de sărbătoare precipitațiile vor lipsi cu desăvârșire. Dar nu există deocamdată semnalul unui episod cu ploi foarte puternice”, a spus specialista ANM.
În plus, Florinela Georgescu a spus că în luna mai va fi foarte cald, fiind așteptate temperaturi apropiate de cele specifice mai degrabă pentru începutul verii. Conform meteorologului, nu este exclusă canicula, cu temperaturi de peste 30 – 35 de grade Celsius, la sfârșitul primăverii.