Meteo pe trei zile. Fenomenul de care are parte toată România chiar de 1 decembrie

Badea Violeta 28.11.2021, 20:01
Meteo pe trei zile. Fenomenul de care are parte toată România chiar de 1 decembrie

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) ne aduc vești pentru următoarele trei zile. Iată ce de fenomen meteo vom avea parte la începutul lunii decembrie. Potrivit experților, vremea se schimbă radical, iar iarna începe să-și facă simțită prezența în toată țara!

Cum va fi vremea în următoarele zile

Duminică, 28 noiembrie, românii s-au bucurat de o vreme prietenoasă. De mâine însă, vremea se schimbă radical, iar temperaturile se vor apropia treptat de cele normale perioadei din calendar. E timpul să pregătim hainele groase, căci iarna începe să-și facă simțită prezența și devine din ce în ce mai capricioasă.

Potrivit meteorologilor, temperaturile vor coborî semnificativ pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în București. Maximele vor fi cuprinse între două şi 12 grade Celsius. De asemenea, precipitațiile își vor face apariția în Crişana şi Banat.

„Pe data de 1 decembrie, vremea va fi rece mai ales dimineaţa, însă la amiază, temperaturile mai cresc uşor faţă de ziua precedentă, astfel încât la nivelul ţării maximele se vor încadra între două şi 12 grade, iar minimele vor fi cuprinse între minus patru şi patru grade Celsius.

Cer mai mult noros în Maramureş şi Transilvania, în zonele deruloase din Crişana şi Banat unde vor mai fi precipitaţii salbe mixte. În restul teritoriului va fi un cer variabil şi probabilitatea pentru ploi va fi redusă. La munte, însă, la altitudini mari se aşteaptă ninsori şi rafale ale vântului destul de însemnate ce pot depăşi local şi 80 km/h”, a declarat meteorologul ANM.

Vremea in urmatoarele trei zile
Vremea in urmatoarele trei zile

Cum va fi vremea în București

În București, vremea va fi rece pe 1 Decembrie. Maximele se vor încadra între 9 – 10 grade Celsius, iar minimele  vor ajunge la minus un grad şi plus două grade în centrul oraşului.

Luni, 29 noiembrie, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, maxima se va situa în jurul valorii de 13 grade Celsius, iar minima nopţii va fi în jur de 1 şi 3 grade Celsius.

„Vom avea un cer mai mult noros şi temporar ploaie slabă la începutul zilei şi din nou noaptea. Pentru data de 30 noiembrie, în Capitală, vremea devine rece, maxima termică nu va depăşi 5 – 6 grade Celsius, minima nopţii următoare, 30 noiembrie spre 1 decembrie, minus 3 cel mult zero grade Celsius, înnorări temporare şi ploi în special la începutul zilei”, a mai spus meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Temperaturi între 6 şi 16 grade Celsius

Pe data de 29 noiembrie, temperaturile vor înregistra scăderi în regiunile intra-carpatice. În țară, maximele se vor încadra între 6 şi 16 grade Celsius. De asemenea, specialiștii anunță ploi în partea de sud şi de sud-est a României.

„Temperaturile maxime în ţară vor fi cuprinse în general între 6 şi 16 grade Celsius. În ceea ce priveşte precipitaţiile vor fi ploi în partea de sud şi de sud-est a ţării, dar izolat vor apărea precipitaţii mixte în jumătatea nordică.

Cel mai important este faptul că vântul va continua să aibă intensificări susţinute în zona montană înaltă, rafale care depăşesc 80-90 km/h fiind de aşteptat să apară în Carpaţii Orientali, iar în noaptea de 30 spre 1 decembrie şi în celelalte masive. Temperaturile minime în noaptea de 29 spre 30 noiembrie vor fi cuprinse între minus 4 şi 5 grade, mai ridicate doar pe litoral”, a mai spus meteorologul ANM.

Urmăriți Impact.ro și pe