Elena Udrea își sărbătorește ziua onomastică în arest în Bulgaria, după ce judecătorii de acolo au amânat, din nou, decizia de extrădare în România. Soțul fostului ministru, Adrian Alexandrov, nu a uitat de ziua ei și a ținut să transmită un mesaj public, pe Facebook, în numele lui și al fetiței lor. Ce a postat bărbatul, la câteva zile după ce instanța din Bulgaria a decis ca Udrea să mai rămână o perioadă în arest acolo înainte de a fi extrădată.
Curtea de Apel din Bulgaria a amânat, săptămâna aceasta, încă o dată cererea de extrădare a Elenei Udrea, iar fostul ministru al Turismului a rămas în arest la Sofia. Elena Udrea își sărbătorește astăzi ziua de nume în penitenciar, în timp ce soțul și fetița ei sunt acasă, la București. Adrian Alexandrov a ținut să îi ureze partenerei sale „La mulți ani” în mod public, chiar dacă aceasta nu va vedea mesajul.
Încă de la primele ore ale dimineții, bărbatul a publicat o fotografie în care apare alături de fetița sa și a Elenei Udrea și a scris în dreptul imaginii: „La mulți ani tuturor celor care poartă numele sfinților Constantin și Elena! La mulți ani și ție, mami! Știm că te gândești la noi și te așteptăm acasă!”
Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul „Gala Bute”. Cu câteva zile înainte de pronunțarea sentinței, fostul ministru a plecat cu mașina din țară, cu destinația Grecia, unde se pare că ar fi vrut să ceară azil politic. Poliția română a dat-o în urmărire internațională după ce nu a găsit-o la domiciliu pentru a pune în aplicare pedeapsa.
Fostul ministru nu a mai apucat să ajungă în Grecia, pentru că poliția a prins-o pe teritoriul Bulgariei, în apropiere de vama Kulata. Elena Udrea a ajuns în arest la Sofia, iar ulterior a fost prezentată instanței bulgare pentru a fi extrădată în România.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Elena Udrea a cerut să nu fie trimisă în țară, invocând condițiile din penitenciarele din România. A încercat să-i convingă pe judecătorii bulgari să o lase să aștepte decizia sub control judiciar, argumentând că a închiriat o locuință acolo, precum și că a depus o cerere de azil în Grecia. Însă magistrații din orașul bulgar Blagoevgrad i-au respins toate argumentele.
Curtea de Apel din Sofia trebuie să soluționeze punerea în aplicare a mandatului european de arestare emis pe numele Elenei Udrea în termen de 60 de zile de la reținerea ei. Adică trebuie să pronunțe o decizie până la data de 6 iunie.