Mesajul pe care l-a transmis Andra, după 12 ani de căsnicie cu Cătălin Măruță. Ce schimbări a făcut prezentatorul PRO TV

Cele trei luni de izolare, generate de pandemia de COVID-19 au reprezentat o schimbare pentru toată lumea. Artiștii care activează în zona de entertainment se numără printre cei care au avut cel mai mult de suferit în urma carantinei. Andra a ales, însă, să vadă și partea plină a paharului.

Andra și Cătălin Măruță, mai îndrăgostiți ca niciodată

Andra a stat acasă în ultimele luni, alături de Cătălin Măruță și de cei doi copii superbi ai săi. Cu toate că izolarea le-a sistat o bună parte din proiecte, Andra și Cătălin Măruță au avut, însă și de câștigat, în urma acestei perioade. Căsnicia celor doi s-a consolidat tot mai mult în această perioadă. Jurata de la Românii au Talent spune că nici nu s-a pus problema plictiselii între cei doi.

„Ne-am adus aminte de primii noștri ani împreună, când locuiam într-un apartament cu două camere și zilele începeau lent, ne lăsam greu convinși să ne dăm jos din pat sâmbetele și duminicile. A fost acum o vacanță, pentru că eu nu am mai avut concerte în weekend, iar el nu a mai prezentat evenimente”, a spus Andra, într-un interviu pentru Libertatea.

Andra și Cătălin Măruță au avut parte însă de multe activități în familie, alături de cei doi micuți ai lor, David, în vârstă de 9 ani și Eva în vârstă de doar cinci anișori, cu care s-au jucat, au gătit și s-au uitat la filme în aceste ultime trei luni.

„Nicio clipă de plictiseală! A fost distractiv, nu mă pot plânge deloc, a fost foarte plăcut să petrecem atât de mult timp împreună. Weekend-urile au fost pline de aventuri, ca să zic așa, adică ne-am transformat casa într-un loc de joacă. Am gătit împreună, ne-am uitat la filme, am făcut ordine împreună. Nu ne-am mai uitat la ceas atât de des, iar asta a fost foarte plăcut. Este cu siguranță cel mai frumos lucru care a ieșit din această perioadă foarte grea pentru noi toți. Am și filmat, am făcut un episod de vlog în mașină… deși eram în parcare”, a mai spus jurata show-ului Românii au Talent.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI