Mesajul inedit care a apărut pe mormântul părinților lui Putin. Textul scris pe bilet a devenit viral. „Luați măsuri”

Andra Daoud 27.09.2022, 21:59
Mesajul inedit care a apărut pe mormântul părinților lui Putin. Textul scris pe bilet a devenit viral. „Luați măsuri”

O fotografie cu un bilet așezat pe un mormânt a circulat intens marți în mediul virtual. Mesajul anonim pare a fi adresat părinților lui Vladimir Putin, fiindcă pe mormântul lor a fost așezat, și vorbește despre ce ar intenționa să facă liderul de la Kremlin. Care este mesajul care a fost transmis în bilet.

Scrisoarea apărută pe mormântul părinților lui Putin

„Dragi părinți! Fiul vostru se comportă obraznic! Lipsește de la lecțiile de istorie, se bate cu ai lui colegi de clasă, amenință să arunce școala în aer. Luați măsuri!”, scrie în biletul lăsat pe mormântul părinților lui Vladimir Putin, potrivit presei internaționale. Fotografia cu mesajul anonim, scris cu o cariocă roșie pe o hârtie albă, s-a viralizat rapid și a circulat intens în mediul online.

Părinții lui Vladimir Putin, Maria Ivanova Shelomova și Vladimir Spiridonovici Putin, au murit în 1998 și, respectiv, 1999, fiind înmormântați la cimitirul Serafimovkoye, din Sankt Petersburg. Biletul adresat celor doi face referire la planurile pe care Vladimir Putin le-ar avea, în contextul războiului din Ucraina.

Mesajul inedit care a aparut pe mormantul parintilor lui Putin
Mesajul aparut pe mormantul parintilor lui Vladimir Putin

Tensiuni în Rusia, după anunțul mobilizării

Vladimir Putin a anunțat săptămâna trecută o mobilitare parțială, a 300.000 de persoane, pentru a lupta în războiul din Ucraina. Vestea i-a făcut pe mulți cetățeni din Rusia să ia calea străinătății, pentru a se asigura că nu vor fi obligați să meargă pe front. Panica s-a amplificat după ce au apărut zvonuri cu privire la posibila închidere a granițelor.

Se estimează să peste 200.000 de bărbați ruși au fugit din țară, pentru a nu fi trimiși pe front, mulți dintre ei trecând granița pe jos, spre Georgia. În urma exodului, deputatul rus Serghei Țekov a declarat că granițele ar trebui să fie închise pentru bărbații eligibili pentru recrutare și aceștia să nu mai poată părăsi țara.

„Toată lumea care are vârsta de recrutare ar trebui să aibă interdicție de a călători în străinătate în situația actuală”, a declarat Serghei Țekov, membru al Camerei Superioare a Parlamentului Rusiei.

Presa rusă a scris că o serie de bărbați în vârstă sau scutiți din punct de vedere medical, au fost chemați pentru a merge la război în Ucraina. Guvernatorii regionali din Daghestan și Buriatia, două regiuni care au cunoscut procese agresive de mobilizare, au declarat că s-au făcut greșeli în privința trimiterii ordinelor de încorporare.

„Există cazuri în care decretul a fost încălcat. Aceste cazuri de nerespectare a criteriilor cerute sunt eliminate. Autoritățile nu au luat o decizie cu privire la închiderea granițelor pentru bărbații cu vârsta necesară pentru înrolare”, a spus, la rândul său, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

 

 

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe