Gheorghe Hagi a jucat în Turcia, la echipa Galatasaray, între anii 1996-2001. „Regele” fotbalului românesc este foarte iubit în țara lovită de cutremur, însă nici el nu a uitat de acest popor. Fostul mare fotbalist este destul de afectat de situația prin care trec oamenii din Turcia și a ținut să le transmită acestora un mesaj de susținere.
Gheorghe Hagi, mesaj de susținere pentru poporul turc
În perioada 1996-2001, Gheorghe Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, formația cu care a avut cele mai mari reușite în plan fotbalistic. Acesta a câștigat nu mai puțin de patru titluri de campion, două cupe ale Turciei și două Supercupe.
În anul 2000, „Regele” a condus echipa turcă spre câștigarea Cupei UEFA, sub comanda lui Fatih Terim. Totodată, acesta a obținut și Supercupa Europei, pe vremea când Galatasaray Istanbul era antrenată de Mircea Lucescu.
Toate aceste performanțe i-au adus lui Gheorghe Hagi un respect și o popularitate imensă printre suporterii turci. Acum, însă, țara acestora a fost lovită de un seism cu magnitudinea 7,8.
Acesta s-a resimțit puternic în apropiere de oraşul Gaziantep. După circa nouă ore, s-a produs un alt cutremur, cu magnitudinea 7,6. Astfel, Turcia este greu încercată în aceste momente, iar Gheorghe Hagi nu a rămas indiferent.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
„Toate gândurile mele merg către poporul turc, greu încercat în aceste momente. Sunt alături de voi!”, a scris fostul mare fotbalist, pe pagina sa oficială de Facebook.
De la o oră la alta, numărul morților crește atât în Turcia, cât și în Siria. Un jurnalist turc, care locuiește la Istanbul, a precizat pentru BBC că sub dărâmături se află încă oameni blocați care așteaptă să fie salvați.
„Oamenii sunt încă sub clădirile [prăbușite], au nevoie de ajutor”, a precizat Ibrahim Haskologlu.
Acesta a mai spus pentru aceeași sursă că oamenii îi trimit lui și altor jurnalişti videoclipuri, mesaje vocale și locațiile lor live de sub dărâmături, fiind disperați să primească ajutor cât mai repede posibil.
Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...