Mercedes-Benz a lansat un nou Wallbox. Ce mașini electrice pot fi încărcate cu acest dispozitiv și cât costă

Bogdan Bârliga 14.02.2022, 17:43
Mercedes-Benz a lansat un nou Wallbox. Ce mașini electrice pot fi încărcate cu acest dispozitiv și cât costă

Mercedes-Benz a lansat un nou Wallbox ce poate fi instalat la domiciliu sau la sediul firmelor și oferă o putere de încărcare de până la 22 22 kW

Noul dispozitiv poate fi actualizat pentru serviciul OTA și poate fi folosit pentru încărcarea mașinilor electrice compatibile cu cablul de încărcare conectat fix  de tip 2.

Noul Mercedes-Benz Wallbox: ce trebuie să știm

Utilizatorii pot conecta noul Wallbox la propria rețea de internet și pot opera dispozitivul prin intermediul aplicației  dedicate de pe smartphone.

Mercedes-Benz a lansat un nou Wallbox. Ce mașini electrice pot fi încărcate cu acest dispozitiv și cât costă
Mercedes-Benz Wallbox

Prin această aplicație poate fi controlat procesul de încărcare a mașinii electrice și este oferit un contor de energie integrat. Aplicația mai oferă date despre starea curentă a energiei electrice încărcate și o prezentare generală a costurilor de încărcare.

Pentru a proteja împotriva utilizării neautorizate, Mercedes-Benz Wallbox poate fi activat sau blocat prin intermediul aplicației sau prin intermediul unui card RFID.

Actualizare software OTA și putere de încărcare de 2 kW

Mercedes-Benz Wallbox are și opțiunea tehnică de a primi actualizări software „over-the-air” (OTA) în viitor. În acest fel, pot fi adăugate în mod continuu funcții practice suplimentare, cum ar fi controlul accesului cu RFID sau integrarea inteligentă a wallbox-ului în rețeaua energetică și sistemul de management al energiei propriu al clientului.

Wallbox-ul controlează procesul de încărcare, adaptează puterea de încărcare la procesul de încărcare și furnizează până la 22 kW în trei faze. Un bec multicolor cu LED de pe stația Wallbox indică stadiul actual al procedurii de încărcare. În timpul acestei proceduri, cablul de încărcare este blocat, astfel încât conexiunea să nu poată fi întreruptă. În plus, autorizarea de acces cu întrerupător cu cheie protejează împotriva accesării neautorizate.

Acolo unde situația o impune puterea maximă de încărcare poate fi redusă la 11 kW în timpul instalării de către un electrician calificat.

Pentru piața din Germania, Mercedes-Benz Wallbox este furnizat cu un cablu de încărcare de șase metri conectat permanent cu o mufă de tip 2. Dispozitivul încarcă toate vehiculele Mercedes-Benz electrice și hibride plug-in actuale și viitoare cu conexiunea universală de tip 2 în conformitate cu standardul IEC 61851-1.

Dacă au conexiuni compatibile acest dispozitiv poate încărca și vehicule electrice de la alți producători.

Cât costă Mercedes-Benz Wallbox

Mercedes-Benz a anunțat că noul dispotiv pentru încărcarea mașinilor electrice va fi disponibil în Germania și în alte câteva țări europene din luna aprilie.

În Germania prețul pentru noul Mercedes-Benz Wallbox este de aproximativ 1000 de euro și nu include costurile pentru montare.

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...