Meghan Markle, ce schimbare de look. Cum arată acum soția prințului Harry

Iancu Andreea 21.07.2020, 12:03

Ducesa de Sussex, Meghan Markle, a afișat recent un nou look. Soția prințului Harry a renunțat la obiceiurile vechi și a apărut schimbată față de cum ne-am obișnuit.

Meghan Markle, într-o nouă apariție

Actrița a avut o intervenție marțea trecută, când a afișat un nou aspect fizic. Astfel, în cadrul Girl Up 2020 Leadership Summit, Meghan a avut o coafură nouă față de cea cu care ne-a obișnuit. Schimbarea de look a soției lui Harry a fost analizată chiar de către fostul său hairstilist, George Northwood. Specialistul s-a ocupat ca podoaba capilară a ducesei să arate impecabil în ultimii doi ani. Chiar și coafura de mireasă a lui Meghan Markle a fost aranjată tot de către hairstilist.

Face o declarație cu părul atât de lung. Reprezintă puterea și un sentiment că are într-adevăr totul bine pus la punct. Această coafură mai dreaptă, mai lungă, marchează un nou capitol în viața ei fără protocoale atât de stricte, a mărturisit acesta, pentru The Telegraph.

Meghan a afișat un look nou
Meghan a afișat un look nou

Oare a apelat la extensii?

Deși unii cârcotași s-au grăbit să considere că actrița și-a pus extensii, tot Northwood face lumină. Specialistul afirmă că nu este vorba de șuvițe false, ci chiar de părul lui Meghan natural.

Este tot părul ei și este minunat să-l vezi atât de lung și sănătos.

De altfel, Meghan nici nu ar avea nevoie de artificii. Soția lui Harry are gene grozave. Vedeta se bucură de un păr plin de volum, strălucitor, cu un aspect extrem de natural. Totodată, modul în care alege să-l coafeze adesea este unul cât se poate de lejer. Chiar și atunci când a purtat cocuri, Meghan a ales variante neglijente sau mai relaxate, pentru a se simți în largul său.

Pe de altă parte, Northwood este de părere că noul look al ducesei se aseamănă cu cel al lui Rachel din serialul Friends.

Are un aer din anii 90, dar nu este pur și simplu drept – este ușor imperfect, un truc inteligent pentru a părea mai slabă, consideră specialistul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...