Medicul Virgil Musta, acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia din pandemie pentru care a fost trimis în judecată de DNA

Ana Anitoiu 29.11.2022, 13:16
Medicul Virgil Musta, acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia din pandemie pentru care a fost trimis în judecată de DNA

Medicul Virgil Musta de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din Timișoara a fost trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu, din cauza unei decizii pe care ar fi luat-o în pandemie.

Motivul pentru care medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată

Medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată alături de directorul medical al spitalului, un medic și o asistentă. Doctorul este suspectat că a convins trei asistente să lucreze pentru firma sa, în timpul serviciului, și să efectueze teste pentru depistarea infecției cu SARS CoV-2.

„În perioada 21 iulie – 09 noiembrie 2020, inculpatul Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara.

Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).

Deși zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menționată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital”, arată un comunicat al DNA.

Tichete de 150 de lei pentru elevii din Romania. Ce conditii trebuie indeplinite pentru a primi bani in plus de la stat
DNA a precizat ce prejudiciu ar fi fost inregistrat din cauza medicului Virgil Musta

Ce prejudiciu s-ar fi înregistrat din cauza medicului Virgil Musta

Conform DNA, prejudiciul înregistrat în acest caz în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara ar fi fost de 12.173 de lei.

Pe de altă parte, societatea privată, la care asociat este inculpatul Musta Virgil Filaret, ar fi obținut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei.

„În cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 12.173 de lei aparținând inculpatului Musta Virgil Filaret, aflată într-un cont bancar.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Timiș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, a mai transmis DNA.

În acelaşi dosar a mai fost trimisă în judecată, în afară de medicul Virgil Musta: Diana Luminiţa Manolescu, director medical la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

De asemenea, au fost trimise în judecată Maria Diana Albu, asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecțioase în același spital, și Dana Mihaela Paica, medic la societatea comercială la care asociat era doctorul Virgil Musta – ambele pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Ce s-a întâmplat cu celebra trupă Trident?
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...