INTERVIU EXCLUSIV

Medeea Marinescu, legământul de dragoste al unei actrițe cu teatrul, viața, frumosul și familia sa. „Oamenii mai au nevoie de teatru”. EXCLUSIV

Cristian Botez 23.01.2023, 17:32

Mărturisesc faptul că e ceva vreme, aproape o lună, de când mi-am propus să-i iau un interviu actriței Medeea Marinescu. Asta se întâmpla înainte de Sărbătorile de iarnă, probabil un moment mai puțin inspirat pentru a propune unui artist de teatru să acorde un interviu de presă.

Aceasta în ideea că interviul, în accepțiunea clasică a genurilor publicistice, presupune o întâlnire pe viu, live, față în față dintre reporter și actorul intervievat, iar, evident, perioad aleasă era cât se poate de aglomerată.

Și, ca să scurtez acest preludiu jurnalistic, mai spun aici că, la un moment dat, mă gândeam chiar să supraintitulez acest demers gazetăresc „Alergând după o stea”, exact ca titlul celebrului film, dar fără vreo legătură cu subiectul acestuia, realizat în 1959, în regia lui Robert Asher.

Interviul care a cedat loc celui cu Medeea Marinescu

Interviul cu Medeea Marinescu este o fericită consecință a unei alte experiențe și intenții jurnalistice, aceea de a realiza un interviu cu uriașul actor, Florin Piersic, o consecință în raport direct cu Medeea Marinescu.

Căci Florin Piersic este partenerul de scenă al Medeei, în sutele de spectacole cu piesa „Străini în noapte”, scrisă de Eric Assous, decedat anul trecut, în regia lui  Radu Beligan și a lui Liviu Dorneanu.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Din anumite cauze, interviul cu Florin Piersic este, deocamdată, proiect încă în așteptare și o poveste despre acest fapt ce va fi spusă în exclusivitate în IMPACT.RO cât de curând.

Simpaticele fazele de început ale interviului

Și, ca să ne apropiem cât mai repede de dialogul cu Medeea Marinescu, mai spun aici că, imediat după vacanța de iarnă, din momentul în care atât de talentata și foarte iubita actriță și-a reluat spectacolele, în ritm alert, atât pe scenele Teatrului Național, din București, al altor orașe din țară, dar și pe scenele unor frumoase orașe europene, s-a ivit, și ocazia de a lucra la interviu.

Inițial, Medeea Marinescu a trimis, special pentru IMPACT.RO, un mic buchet de gânduri, ca prolog la demersul nostru. După care a avut loc o mică sincopă, când semnatarului acestui material, după vizionarea spectacolului „Dă-i bătaie!”, de Alexandru Popa, în Sala Mare, „Ion Caramitru”, a Naționalului, i-au lipsit câteva secunde pentru a face joncțiunea cu artista, la cabine. În cele din urmă interviul a  avut loc telefonic, timp de aproape o oră, la sosirea actriței de la un spectacol jucat la Bruxelles, la mijlocul lunii.

Medeea Marinescu 2
Medeea Marinescu

„Binele anului trecut a constat în speranță”

Dar, pentru început, gândurile trimise de Medeea Marinescu înainte de dialogul propriu zis, înregistrat audio.
Medeea Marinescu: „2022  fost un an bun.

Nu o să fac un “ inventar” al spectacolelor, al participărilor mele în spațiul public, al premierelor, turneelor, al reușitelor profesionale sau familiale.

Pentru că îmi dau seama că, de fapt,  binele acestui an a constat în speranță. Speranța care îți dă energia să faci lucruri, în speranța care te face să iubești ce e în jurul tău și să fii mai tolerant, speranța care te face să te simți norocos chiar și atunci când  “ lozul câștigator” întârzie să apară, speranța care îți dă încredere, care te învață și să ai răbdare  și să treci peste dezamăgiri, speranța  că va fi, că trebuie să fie mai bine”.

„Faptul că am o familie așa cum mi-a dorit mă face fericită”

„Și mi-am cultivat această stare de spirit. Plecând de la niște situații cât se poate de reale. În primul rând că și eu și cei pe care îi iubesc suntem sănătoși. Asta trebuie prețuit. Căci, uitați-vă, o banală gripă cât de mult ne face să suferim. Și atunci realizăm că nici nu băgăm de seamă faptul că eram sănătoși cu câteva zile înainte.

Apoi, faptul că am o familie așa cum mi-am dorit, care mă face să mă simt fericită, cu forfota și dezordinea de  fiecare seara de-acasă, care,  deh, e o casă cu mulți băieți, plus un cățel și o pisică. Că nu-mi văd capul de treabă și lecții, și că de fapt, asta mă ține mereu în priză, că sunt a lor și ei sunt ai mei”.

Debut în cinematografie la 3 ani

Și, după interludiul de mai sus,  pentru că bunele maniere în ale gazetăriei, mai ales în cazul unui interviu, și cu atât mai mult cu o doamnă, o artistă de valoare a scenei teatrului românesc, să prezentăm cum se cuvine invitatul IMPACT.RO.

Doamnelor și domnilor, Medeea Marinescu! S-a născut în București, într-un an frumos, 1974. Debutul și l-a făcut, ei bine, la numai trei ani în filmul regizorului Mircea Moldovan, „Iarna Bobocilor”, producție care i-a avut ca protagoniști pe Draga Olteanu Matei și Marin Moraru. Dar a devenit cu adevărat cunoscută, și extrem de îndrăgită, în 1981, când a fost lansat filmul fantezie „Maria Mirabela”, film al marelui Ion Popescu Gopo și al Nataliei Bodiul. Medeea, la doar șapte ani,  a interpretat atunci rolul principal,  cu personajul Mirabela.

O influență în intrarea Medeei în minunata și magica lume a cinematografiei și a teatrului au avut-o, fără îndoială, și părinții ei, ei înșiși lucrând în cinematografie. Tatăl ei, Ion Marinescu a fost operator de imagine, iar mama sa, machieuză de cinema.

Absolventă a Academiei de Teatru și Film la 22 de ani. La 30, Ordinul Steaua României în grad de Cavaler

Medeea Marinescu a absolvit Academia de Teatru și Film în 1996, la clasa profesorului Florin Zamfirescu. Câteva din filmele în care a jucat sunt, după „Iarna bobocilor”, din 1977, „Gustul și culoare fericirii”, 1978, „Saltimbancii”, 1981, „Un saltimbanc la Polul Nord”, 1982, „Promisiuni”, 1985, „Zâmbet de soare”, 1988, „Domnișoara Christina”, film tv, de Viorel Sergovici, 1991, „Je vous trouve tres beau”(„Vă găsesc fermecător”), 2005, „Weekend cu mama”, 2010 și altele.

Este actriță la Teatrul Național „Ion Caramitru” și, în prezent joacă, și mai tot timpul cu casa închisă, în mai multe piese. Pe lângă piesa de un succes nebun „Străini în noapte”, alături de Florin Piersic, spectacol cu sold out de fiecare dată, în „Dă-i bătaie”, „Bolta cerească”, „Dar cu pisica ce-ați avut?”, „Dineu cu proști” și altele.

În anul 2004 președintele de atunci al României i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler. Ca realizator, în exclusivitate pentru IMPACT.RO, al acestui interviu , scos puțin din tiparele clasice ale genului, mi-am imaginat că Medeea Marinescu spune o poveste unui public real, desfășurat într-un arc de cerc de fotolii confortabile. Iar ea, încântătoare actriță, în fața lor, stând la fel de confortabil, ca într-o piesă de teatru ce se scrie vorbind cu spectatorii.

„Performanța unui actor nu constă în cât joacă, ci în ce și cum joacă”

Reporter: „Care au fost piesele în care ați jucat anul trecut? Ca titluri. Și câte spectacole, ca număr?”

Medeea Marinescu: „Să le enumăr, sper să nu omit vreuna… „Străini în noapte”, „All inclusive”, „Pe o pânză de paianjen”, „Dă-i bătaie”, „Și cu pisica ce-ați făcut?”, „Fă-mi loc”, „Dineu cu proști”, „Memoria apei”, „Bolta Cerească”, piesa a avut premiera în decembrie, „Mașinăria music hall”. Dacă îmi mai aduc de aminte de vreuna, voi reveni.

Cât am jucat? Nu am avut o statistică, dar frecvența era uneori de două ori pe săptămână, alteori odată la două săptămâni. Dar nu asta e important.

Și asta aș putea spune, de multe ori, actorii sunt într-o competiție cu ei înșiși să joace cât mai mult și cât mai des, ori mi-am dat seama cu timpul, că performanța nu constă în a juca cât mai mult și cât mai des, ci în ceea ce joci și ce înseamnă să joci în acea seară, pentru că foarte ușor se poate  ajunge la un soi de plafonare sau bagatelizare  a unui eveniment artistic, ori problema nu e asta, problema e că atunci când joci spectacolul ăla, să însemne ceva pentru tine, chiar să însemne ceva. Să nu fie pur și simplu unul pe care îl faci e bandă rulantă”.

„Mă agăț de speranța că voi face lucruri noi în 2023”

„Eu sper să fie un an prolific 2023, nu doar în frecvența spectacolelor, ci și în diversitatea lor , adică să apară proiecte noi, de ce să mint. Acum, când vor fi ele să se întâmple, nu întotdeauna depinde de tine, și am învățat că nici nu e bine să forțezi lucrurile, după cum nu e bine nici să faci niște planuri foarte exact, pentru că avem experiența anilor anteriori, în care am avut o agendă plină, da plină efectiv, că pe un an de zile aveam programate spectacolele și viața mi-a arătat sau Cel de Sus, că nu e așa cum planificăm noi, din cauza asta am ușoare reticențe, și în a povesti și în a face cu certitudine niște planificări, pentru că nu știm ce se poate întâmpla mâine, dar speranța și dorința de a face lucruri, ea există și e firească, adică sigur, mă agăț de speranța că voi face lucruri noi în 2023 și că spectacolele pe care le joc, le voi juca în continuare și turneele pe care le fac în țară și în străinătate o să le fac, de ce nu, poate va apărea și un film, de ce nu, dar acolo va fi poate o poveste mai lungă și mai încâlcită”.

„După cei doi ani de pandemie am regăsit un public avid de teatru”

„ După cei doi ani nefericiți, 2020 și 2021, am regăsit publicul plin de entuziasm, faptul că sălile au fost pline, da, pline, la spectacolele pe care le-am jucat, mi-a demonstrat lucrul ăsta, că lumea avea nevoie, era avidă să iasă, să aibă un contact cu lumea teatrului, cu noi, cu actorii.

Noi am jucat în pandemie și spectacole online și s-a născut acest teren de spectacole care se transmit online. Eu am jucat și când n-au fost spectatori la alte spectacole și la rândul meu am fost și eu spectator și mi-a  prins bine când a fost nu știu ce spectacol la Cluj și am putut să-l văd online. Dar experiența între a vedea un spectacol online și a trăi emoția pe viu a întâlnirii cu o poveste și cu o emoție, sigur că toată lumea alege această întâlnire pe viu. Era o evidență”.

„Într-o lume tot mai robotizată, digitalizată, oamenii mai au nevoie de teatru”

„ Mi-am dat seama că, contrar presupunerilor, și vedeți că apar tot mai mulți roboți, inteligența artificială pe unii îi sperie pe alții îi incită și ea tinde să-și capete locul într-o lume cât mai digitalizată și informatizată și care se mișca din ce în ce mai rapid, mult mai rapid decât putem noi percepe această lume.

Te gândești atunci, mai avem noi nevoie de teatru? Și eu zic Da! Tocmai în această lume care se mișcă atât de repede și e atât de fluidă, lumea are nevoie să intre în întunericul sălii de teatru și să trăiască o emoție pe care și-o permit din ce în ce mai puțin în lumea reală”.

Și ce mă bucură că sunt mulți tineri, da, ei care sunt mai adaptabili și mai apropiați de această lume supertehnologizată care vin la teatru. Să veniți la spectacolele cu Florin Piersic și o să fiți surprins, când se aprinde lumina, să vedeți câți tineri sunt. Foarte mulți tineri, nu vă pot face o statistică, dar sunt foarte mulți tineri. O să vedeți la „Fă-mi loc”, l-am jucat acum la Bruxelles, cu o sală arhiplină, și erau foarte mulți tineri”.

„Spectacolele online au și părți bune”

„Eu nu zic că e rău că există spectacole online, acum sunt oameni care ne scriu Dom’le nu pot ajunge, sunt departe, poate chiar în străinătate, nu jucați și online ca să vă putem vedea?

Adică există și acolo o piață și e nevoie. Dar dacă e de exemplu într-un  oraș precum București, Iași, Timișoara, Cluj, între a te uita online, poate doar dacă ai o problemă de sănătate care nu-ți permite să ieși afară din casă, și a vedea pe viu, cu siguranță vei prefera să ieși în atmosfera unei săli de teatru.

Medeea Marinescu 5
Medeea Marinescu

Drumurile europene ale Medeei și colegilor ei

„M-ați întrebat, la un moment dat de Viena. Nu acolo jucăm cel mai des. La Viena am jucat cu Florin Piersic, desigur cu „Străini în noapte”, în Decembrie, după foarte mulți ani. Jucăm, de regulă, la Bruxelles, Londra, Paris, Frankfurt sau Koln. De aceste turnee, într-un format unitar, se ocupă mereu același organizator și îmi face plăcere si-i spun pe nume zic, Top Europe Events, care și-a propus să aducă spectacole, spectacole eveniment, care se joacă cu succes în România, să le aducă și celor din Diaspora.

Și sigur că pandemia a încurcat și acolo lucrurile și au fost situații în care nu am putut juca deloc și le-am reluat acum, a trebuit să recuperăm biletele care erau valabile înainte de pandemie. Sau am jucat chiar în pandemie, chiar cu Florin Piersic am jucat la Frankfurt, la Frankfurt și Dusseldorf, nu-mi mai aduc bine aminte, nu mai știu exact.

Dar a trebuit să jucăm cu cincizeci la sută din sală pentru ca era problema cu distanțarea și cu vaccinarea obligatorie și am jucat. Și știu, că atunci ne-au spus oamenii,  că a fost cerere mare de bilete. Evident jucam cu jumătate de sală și n-am mai putut juca al doilea spectacol să facem o sală întreagă”.

„Să găsești săli libere pentru spectacol, o adevărată provocare”

„Să găsești săli disponibile în anumite date și să poți juca, e o mare provocare. Chiar o problemă. E vorba de un puzzle destul de complicat. Cu toate piesele. Programarea  unui spectacol în străinătate, programul actorilor, pe care trebuie să-i aduci în locul respectiv, și peste toate, trebuie să găsești și disponibilitatea unei săli de a găzdui spectacolul.

Știu că, de exemplu, în Germania e foarte greu de obținut o sală, și acum am fost la Bruxelles și am jucat ”Fă-mi loc” după mult timp și a fost sala arhiplină, aproape că nu mă așteptam, pentru că am mai jucat spectacolul de două ori. E un spectacol tot în regia lui Radu Beligan, ca „Străini în noapte”, și joc cu Marius Manole. Cred ca există și pe site finalul piesei și se aud aplauzele. Rept, sala era arhiplină”.

Monologul… fabulog

„Ieșirile astea în Europa sunt extrem de importante. Se creeaza o emoție specială când joci pentru publicul din Diaspora, se întâmplă ceva în aceste ocazii.

Simți ceva special. Și o să dau de exemplu un mic monolog, pe care eu l-am decodificat și i-am pus fabolog. Este o fabulă pe care personajul meu o spune la un moment dat partenerului, cel interpretat de Marius Manole. Și zice așa: Într-o pădure trăiau doi iepuri.

Și într-o zi, domnul Iepurilă vine la doamna Iepurilă și-i spune – domanna Iepurilă, o să plecăm de aici, altfel o să fim mâncați de lupi.
Doamna Iepurilă care-și iubea mult căminul, i-a spus – domnule Iepurilă, dacă o să plecăm de aici în afara pădurii, o să fim împușcați de vânători, dar dacă rămânem, s-ar putea sa nu fim mâncați de lupi.  La care domnul Iepurila zice -doamna Iepurilă, ai grijă la lupi. Și, ultimul cuvânt al doamnei Iepurilă – Dle Iepurilă, ai grijă la vânători”.

Fabula cu iepurii care nu știu să se ferească, de lupi sau de vânători

„Asta e fabula, în fine, ea continuă, are și o morală, dar când mi s-a întâmplat să zic prima dată chestia asta, cred că eram la Paris, am decodificat-o imediat, gândindu-mă că asta este psihologia românului care pleacă. Pleacă pentru că România e plina de lupi și există un pericol, pleacă în speranța că afară îi va fi mai bine.

Și afară când pleacă, de multe ori există la fel de bine și probabilitatea să nu-i fie mai bine, să se întoarcă sau să-l pască un pericol mai mare.
Și vedeți, când m-am trezit spunând fabula asta din cadrul monologului, am avut așa o emoție , pentru că a devenit o chestie personală, era monologul Medeei către publicul de acolo, nu era monologul personajului către alt personaj”.

Un urlet al bucuriei amestecat cu nostalgia vremurilor trecute

„Simt, am așa o percepție, am avut-o și acuma, și i-am spus lui Marius, când s-a terminat spectacolul primul lucru – Ai văzut publicul?
Publicul venise să ne iubească. Mai mult decât să vadă o piesă, venise sa ne iubească. Și asta se întâmpla, peste tot. Nu mai zic ce atmosferă era cu Florin Piersic când jucam.

La Viena, lumea urla, am povestit lucrul acesta, când a intrat, pentru că Florin iese tot timpul înainte de spectacol  să vorbească cu publicul, și auzeam, nu erau doar aplauze, că lumea, mă rog, se ridica, într-un omagiu, în picioare în fața lui Florin Piersic.

Și era firesc, dar era un urlet, un urlet al bucuriei amestecat cu nostalgia propriilor vremuri trăite în România și cu nostalgia propriilor tinereți. Eu așa am tradus acest urlet de admirație cu care l-au întâmpinat. Și asta vreau să zic, lumea vrea sa ne iubească, mai mult decât să vadă un spectacol”.

”Când jucăm în Diaspora, între noi și public se petrece un schimb de iubire”

Reporter: În ce formulă,echipă mergeți să jucați prin Europa?

Medeea Marinescu: Am fost cu toate spectacolele. Am fost cu Florin Piersic, cu „Străini în noapte”, cu „Dă-i bătaie”… Am fost în echipe mari, cu actori și echipă tehnică(…).  Când mergem să jucăm pe scene din Europa, întâlnirea cu diaspora e importantă pentru noi.

Știm că oamenii de acolo duc dorul de teatru, dorul de spectacol vorbit în limba română. Și, la rândul nostru, noi avem nevoie de ei, avem nevoie să ne facem cunoscută arta, să ne facem cunoscute spectacolele.

Și avem nevoie și de iubirea lor. Căci, până la urmă, este vorba de un schimb de iubire. Și asta se și întâmplă. Asta s-a petrecut și la ultimul nostru, până la ora convorbirii noastre, de la Bruxelles. Publicul a venit în primul rând să ne iubească și apoi, desigur, să vadă spectacolul. Și am simțit asta chiar de la prima replică.

”Când jucăm în Europa abia avem două-trei ore libere”

Reporter: care e atmosfera, din trup, din acea zi, din acele zile în care vă aflați în vreunul din orașele europene în care jucați?

Medeea Marinescu: Nu prea avem timp la dispoziție. De cele mai multe ori ajungem acolo chiar în ziua spectacolului, pentru că, se întâmplă a doua zi avem de jucat un alt spectacol în România.

Așadar, dacă nu venim cu o seară înainte și ajungem chiar în ziua în care jucăm, am doar 2-3 ore în care, fie mă odihnesc, fie îmi rezerv puțin timp să vizitez Centrul orașului în care mă aflu, și apoi să mănânc ceva.

După care trebuie să merg la sală, să mă pregătesc de spectacol. Ritmul este înfiorător. Și apoi, a doua, la cinci dimineața pornești spre aeroport. Ultima oară, pe 16 ianuarie, când am jucat la Bruxelles, am plecat dis de dimineață, la ora șase, nici micul dejun nu am avut timp să-l luăm, pentru că seara aveam spectacol la Național cu „Și cu pisica ce-ați făcut?”.

Așa este mereu, în deplasări, totul este pe repede înainte. Și, în plus, întotdeauna sunt români acolo, unii sunt prieteni, pe alții îi cunoaștem din alte dăți în care am mai fost, care se oferă să ne arate câte puțin din orașul în care suntem, sau ne aduc bomboane -am și acum, „Leonidas”, celebrele bomboane belgiene, că se gândesc că poate nu avem timp să ajungem la magazine ca să cumpărăm un suvenir, ceva”.

„În fiecare piesă am câte o replică preferată”

Ca reporter nu mă pot abține să nu plasez o serie de întrebări mai lejere, mai de magazin, de caleidoscop, ale căror răspunsuri, de regulă, satisfac micile curiozități ale cititorului, ale celui care vrea să intre mai mult în universul celui intervievat. Medeea Marinescu, evită, însă cu eleganță seria.

„Vă rog, nu mă întrebați care e piesa mea preferată. Mi se pune mereu întrebarea asta. Sau cu cine îmi place să joc cel mai mult. E greu să alegi, și, în plus, îi poți face să se simtă neglijați sau jigniți pe alții. Dumneavoastră pe care dintre copii îl iubiți mai mult? Păi, vedeți?” „Dar replica preferată?” „Ufff, mi-e greu să spun acum. În fiecare piesă am câte ceva. Lăsați-mă să mă gândesc. Oricum, în fiecare piesă am câte o replică preferată”.

”Piesa „Străini în noapte” sparge granițele unui spectacol obișnuit”

Apoi interviul, relatarea, de fapt actriței, curge curat, cu oralitatea reprodusă aproape integral, pentru menținerea autenticității și naturaleții momentului.

„Aș putea să vorbi, totuși, despre „Străini în noapte”. Această piesă este un capitol aparte în viața mea. Și vedeți că nu zic „în cariera mea”. Zic „în viața mea”, pentru că e cumva mai mult de atât.

Piesa sparge granițele unui spectacol obișnuit. Și asta chiar și în conștiința publicului, nu doar în conștiința mea ca actriță și poate și în conștiința lui Florin Piersic. Acest spectacol a depășit granițele obișnuite, nu doar prin longevitatea lui, ci și prin ceea ce reprezintă el pentru public, pentru ceea ce reprezintă el pentru mine.

Întâmplarea de a mă fi întîlnit cu Florin după ce nu ne mai văzusem atâta amar de vreme”. În bref, părinții Medeei, tatăl său, operatorul de imagine Ion Marinescu, e prieten vechi cu Florin Piersic. Maestrul le-a botezat pe surorile gemene ale artistei, aceasta întărind legătura dintre cele două familii.

Florin Piersic, un trandafir și propunerea de a juca împreună

În urmă cu ceva mai mult de 12 ani, după ce spectacolul cu „Străini în noapte” se juca deja de vreo trei ani, partenera de scenă a lui Florin Piersic fiind, la început, Emilia Popescu, actorul, după un spectacol la TNB cu piesa „Egoistul”, în care juca și Medeea Marinescu, i-a trimis acesteia, la cabine, un trandafir.

La scurt timp a și sunat-o și i-a propus să joace cu el în „Străini în noapte”, spunându-i că rolul i se potrivește ca o mănușă. Emilia Popescu, între timp,  încetase colaborarea la acest spectacol. Și, iată, s-au adunat, astfel, aproape 13 ani de când cei doi joacă această piesă împreună. Foarte aproape de cota 1280 de spectacole, incluzând și cei trei ani în care Florin Piersic a jucat cu Emilia Popescu.

„Întâmplarea de a juca cu un actor ca Florin Piersic a căpătat o aură specială”

Și Medeea își reia povestea, evocând colaborarea sa cu Florin Piersic ca pe o întâmplare minunată în viața ei. „O întâmplare de a juca cu un un actor care are o vârstă respectabilă, și care este poate unii din ultimii mari actori ai țării, pe care îi mai avem. Acest lucru a căpătat aura unui eveniment, unui lucru special în viața mea.

Faptul că am jucat împreună atâția ani a devenit un lucru incredibil, adică nu incredibil, căci am început să mă obișnuiesc cu ideea că acest spectacol, și nu vreau să se interpreteze ca o lipsă de modestie, se joacă cu casa închisă de atâția ani. M-am tot mirat, și m-am tot mirat, an de an, dar apoi m-am obișnuit, că acest spectacole este văzut și revăzut de foarte multă lume. Nu există un alt spectacol în lumea teatrului românesc, care să fi fost ca un magnet, o atracție incredibilă față de public”.

„Un personaj îți poate ocupa mintea, dar după spectacol îl dezbraci ca pe o haină și îl pui într-un sertar”

Reporter: Vă ieșiți repede din rol, după un spectacol? Al Pacino spunea cândva că a juca într-un film, cazul lui, este ca și cu ți-ai lua psihicul și ai da cu el de toți pereții, ca apoi să fii nevoit să-ți revi și să redevi tu însuți”. Cum comentați remarca?

Medeea Marinescu: Da, este adevărat. Un personaj, din clipa în care începi să-l lucrezi, începe să te populeze el pe tine. Eu, dacă știu că în seara asta am spectacol, și vrei să se înțeleagă exact ce vreau să spun, încep să mă gândesc intens la asta, că fac niște lucruri speciale. Nu, eu sunt tot Medeea. Adică, în ziua aia, îmi duc copiii la școală, fac curat prin casă.

Dar personajul ăla e în mintea mea, el există și lucrează. Undeva în subconștient el se pregătește să răbufnească la ora 20.00, seara. Atunci intru în pantofii lui, în pantofii personajului. Asta, în momentul în care începi să repeți o piesă, pe mine începe să mă bântuie acel personaj. După care îl iau și-l pun într-un sertar.

Când s-a terminat spectacolul, îl pun într-un sertar, așa cum pui o haină. Pe care o scoți din nou în seara în care ai spectacol. Sigur, după ce ieși de pe scenă, după un spectacol mai dificil, eu nu pot să mergi acasă și să mă pun în pat și să te culci. De asta, noi, actorii, avem o viață dezordonată. Se termină spectacolul la zece, zece și jumătate, ajung acasă la unsprezece și ceva. Tu ai fost două ore ca un motor turat puternic, apoi tu îl oprești și vrei ca el să fie gata rece. Ei, bine, nu se poate întâmpla acest lucru”.

„Câteodată am câte un coșmar. Se numește coșmarul actorilor”

Reporter: Vi se întâmplă să visați noaptea replici, sau părți din spectacol?

Medeea Marinescu: Asta nu se întâmplă, dar am câteodată cam același coșmar, că sunt pe scenă și nu mai știu deloc textul. Am acest coșmar, dar nu e numai al meu.

Am vorbit și cu alți colegi actori și m-au zis că și ei au avut, la un moment dat, coșmarul ăsta, și vreau să vă zic e ceva teribil să fii pe scenă și să constați că ai uitat tot. Ăsta e coșmarul actorilor”.

Medeea Marinescu are o mare tristețe. Nu se întrevede, pentru moment, nicio ocazie de a juca din nou într-un film

Reporter: Aveți în plan, într-un viitor oarecare, să jucați din nou într-un film? Aveți un astfel de proiect?

Medeea Marinescu: Nu. Din păcate nu am niciun fel de propunere care să fi apărut până la momentul acesta. Și este o suferință de-a mea. Sau poate e prea mult spus suferință, suferințele sunt cele reale, care ar trebui să fie în altă parte. Este însă o tristețe, că industria noastră cinematografică, din păcate , se târâie și se luptă să existe.

Acum nu  sunt nici bani ca să faci un film ca lumea. Dacă s-ar putea să fie un scenariu cu două-trei interioare și două-trei străzi. Atât. Se fac foarte puține filme, cu bugete mici și e foarte greu să speri că vei putea juca într-un film. După ce m-am întors în țară, după ce am făcut filme în Franța, din acel moment și mi-am asumat acel drum.

Dar mi-aș dori ca măcar Ministerul Culturii să încerce să găsească soluții de revitalizare a cinematografiei românești, printr-o infuzie de capital. Ce să zic? Se fac cam opt filme pe an, din care două cu capital privat. Se fac acum 3-4 filme pe an. Ar fi trebuit să se facă, măcar 20 de  filme. Că să nu amintesc de vremurile, pe când eram eu copil,  în care se făceau 35-40 de filme pe an. Așadar este nevoie de o susținere reală”.

Când nu joacă teatru, ce doi copii, Luca și Filip, o acaparează total

Reporter: „Când nu lucrează pentru teatru, ce face Medeea Marinescu?

Medeea Marinescu: „Am o viață foarte plină, pentru că am o familie, am doi copii, Luca,… și Filip, cu diferență de vârstă între ei, deci cu nevoi diferite. Luca, cel mare, dă treapta întâia la liceu acum și este un adolescent simpatic. Iar Filip, cel mic, este în clasa pregătitoare și învață să scrie, învață să citească Și amândoi au nevoie să le dau din timpul meu.

Țin minte, odată plecam la teatru și Luca, pe când era mai micuț, și i-am spus, atunci, mami, trebuie să plec. Și el, dar de ce:, pentru că am spectacol, i-am zis. Și atunci îmi spune, nu pot să uit, așa cu voce alintată și oarecum plângăcioasă, păi, întârzie-l… A fost atât de scump!

Mi-a luat ceva timp să le explic că serviciul meu începe când ei vin de la școală. Și așa și este. Dar atunci când nu am spectacole, după-amiezele îmi sunt dedicate în exclusivitate copiilor.

Avem lecții de făcut, sau poate ieșim la un teatru, sau la un film… Sau îmi place să mă duc să-l aștept pe Filip când iese de la școală, căci Luca e mare acum și vine singur.

Îmi place să-l aștept pe Filip în fața școlii. Și mi-am dat seama că este, așa, ca o întâlnire de amor. Pentru că mă bucur nespus asta, abia aștept să-l văd. Pentru că sunt perioade în viața mea când îmi lipsesc lucrurile aste, așa că recuperez în perioadele când sunt mai liberă”.

„Într-o lume extrem de fragilă, în familie mă simt în siguranță”

Și acasă, am grijă de tot, dimineața îmi scot cățelul la plimbare. Și îmi place seara, când totul e reconfortant să stau cu soțul meu, George, George Dăscălescu, care lucrează tot în cinematografie, după ce au adormit copii, să ne așezăm, să ne punem un film de artă sau să ne uităm la un serial și să rămânem apoi să comentăm, mult după miezul nopții.

Ne place să mergem în vacanțe, pe care ni le programăm pe termen scurt, că pe termen lung e mai greu, căci nu știu din vreme, exact, ce spectacole am, când, unde.

Mi-am dat seama că în familie îmi găsesc întotdeauna echilibrul, într-o lume care este extrem de fragilă. În famile mă liniștesc, de acolo îmi iau energie, acolo știu că sunt în siguranță”.

Spectacole la Cluj și București, la sfârșitul lunii, de ziua lui Florin Piersic

Imediat următoarele spectacole în care poate fi admirată Medeea Marinescu, atât pentru excepționalele ei interpretări cât și pentru prezența unică, a apariție pe cât de frumoasă, aparent fragilă și evident delicată și diafană, dar și puternică deopotrivă, vor fi „Dineu cu proști”, alături de Horațiu Mălăele, pe scena mare a Naționalului bucureștean, pe 25 ianuarie, și mai departe ne spune chiar ea.

Pe 28 ianuarie voi juca la Cluj cu Florin Piersic, într-un spectacol în care îl vom sărbători de ziua lui, căci pe 27 este ziua lui de naștere. După care, pe 30, la TNB, pe scena mare bineînțeles, îl vom sărbători din nou”.

Interviul cu Medeea Marinescu s-a încheiat, nu brusc, dar ca luat de vântul ce se auzea suflând pe strada pe care actrița ieșise în fugă din casă. „Acum trebuie să alerg la o altă întâlnire”, și vorbele luate pe sus de aerul, rece, și el grăbit spre nu-știm-unde, s-au însoțit cu un „la revedere și ne auzim la telefon”, rostite ca o replică de „va urma”, al unei piese nescrise încă.

Citește și Dezvăluiri în premieră despre Florin Piersic. Cât mai are de gând să joace pe scenă. Medeea Marinescu i-a spus secretul: „Are el o vorbă”. EXCLUSIV!

Urmăriți Impact.ro și pe
Cristian Botez
Este reporter special și corespondent Impact.ro, încă din iunie 2021. Pregătit pentru cele mai periculoase zone de război din lume, Cristian Botez s-a remarcat de-a lungul carierei sale prin...