McDonald’s, Starbucks, Coca-Cola și Pepsi au cedat. Suspendă toate operațiunile din Rusia

Cătălina Burghelea 09.03.2022, 05:39
McDonald’s, Starbucks, Coca-Cola și Pepsi au cedat. Suspendă toate operațiunile din Rusia

Se pune tot mai multă presiune asupra giganților occidentali de alimente și băuturi pentru a se retrage din Rusia, pe fondul invaziei Ucrainei. Lanțurile de magazine McDonald’s și Coca-Cola au fost aspru criticate pe rețelele de sociale pentru că nu au vorbit despre atacurile rusești și continuă să opereze în țara lui Vladimir Putin.

Tot mai multă lume vrea ca McDonald’s și Coca-Cola să plece din Rusia

Update 09 martie, ora 05.32. McDonald’s, PepsiCo şi Coca-Cola, acuzate că nu au întrerupt încă legăturile cu Rusia, au cedat, marţi, 8 martie, presiunii publice şi au suspendat operaţiunile în țara lui Vladimir Putin. Toate cele trei companii celebre au fost subiectul unui apel la boicot pe reţelele sociale.

Lanţul de fast-food american McDonald’s a anunţat, marţi, că închide temporar cele 850 de restaurante ale sale din Rusia şi îşi suspendă toate operaţiunile în această ţară, potrivit The Guardian.

Tot marţi, Starbucks a transmis că toate cele 130 de cafenele din Federația Rusă care îi poartă numele se vor închide, devenind cel mai recent grup american important ce taie legăturile cu Moscova, după invazia rusă în Ucraina.

Companii cunoscute, inclusiv Netflix și Levi’s, au suspendat deja vânzările sau au încetat să ofere servicii în Rusia. McDonald’s și Coca-Cola se feresc să-și spună punctul de vedere referitor la războiul din Ucraina, alegând să vândă în continuare produsele sale în Rusia. Atitudinea lor sfidătoare a înfuriat lumea, care cere boicotarea celebrului lanț de fast-food. Etichete precum #BoycottMcDonalds și #BoycottCocaCola au fost în tendințe pe Twitter, luni și în weekend.

Critici la adresa celebrului lanț de fast-food american

Investitorul Dragon’s Den, Deborah Meaden, a criticat compania de băuturi carbogazoase și le-a cerut oamenilor să nu mai bea Coca-Cola. Acuzațiile vin pe fondul solicitărilor către alte firme occidentale cunoscute, precum KFC, Pepsi, Starbucks și Burger King, să își închidă punctele de vânzare în Rusia.

Cu toate acestea, majoritatea companiilor au păstrat tăcerea cu privire la această problemă. KFC, Pepsi, Starbucks și Burger King refuză să comenteze situația Rusia-Ucraina.

KFC avea 1.000 de restaurante în Rusia, în 2021

Multe dintre marile lanțuri de fast-food-uri au un număr impresionant de magazine în Rusia. Spre exemplu, KFC avea 1.000 de restaurante pe teritoriul Rusiei, în 2021. Anul trecut, acesta a spus că își propune să deschidă acolo aproximativ 100 de restaurante pe an. În informațiile publicate recent pe site-ul său, McDonald’s dezvăluie că are 847 de magazine în Rusia. Compania deține majoritatea acestor puncte de vânzare.

Solicitare pentru McDonald’s și Pepsi să părăsească Federația Rusă

Atât McDonald’s, cât și Pepsi, care au o prezență în Rusia de zeci de ani, au intrat în vizorul șefului fondului de pensii din New York. Thomas DiNapoli a trimis scrisori către companii, potrivit Reuters, îndemnându-le să-și revizuiască afacerile în Rusia, deoarece se confruntă cu „un proces semnificativ legal, operațional, al drepturilor omului și al personalului”.

Proprietarii de francize vor putea lua decizia dacă închid sau nu afacerile, în funcție de termenii acordurilor pe care le-ar putea avea cu marile lanțuri alimentare precum KFC sau Starbucks.

Reacția Starbucks la războiul din Ucraina

Recent, Kevin Johnson, șeful Starbucks, a descris atacurile asupra Ucrainei drept „neprovocate” și „nedrepte”. Totuși, majoritatea cafenelelor sale din Rusia rămân deschise, potrivit site-ului său. Majoritatea acestor francize sunt conduse de grupul Alshaya (Kuweit).

Kathleen Brooks, director Minerva Analysis, a precizat că McDonald’s și Coca-Cola sunt „afaceri foarte complicate”, motiv pentru care decizia de a părăsi rapid Rusia nu este deloc ușoară. Potrivit acesteia, Coca-Cola are o „structură incredibil de complicată”, cu fabrici de îmbuteliere în Rusia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...