Maşinile vor trebui echipate cu aceste sisteme. E obligatoriu, şoferii trebuie să afle noutăţile

Nicu Stan 19.01.2022, 12:50
Maşinile vor trebui echipate cu aceste sisteme. E obligatoriu, şoferii trebuie să afle noutăţile

Maşinile vor trebui echipate cu aceste două sisteme. Este obligatoriu, iar şoferii trebuie neapărat să afle noutăţile importante din domeniul auto. Noile sisteme, dintre care unul se regăsește deocamdată doar la avioane, vor trebui montate pe mașini începând de anul viitor. Astfel, descâlcirea accidentelor rutiere va mult mai ușor de făcut.

Autoturismele noi vor fi echipate cu alte două sisteme importante. Din ce an vor deveni obligatorii

Maşinile vor trebui echipate cu cutii negre, precum avioanelele, și cu dispozitive anti-alcool. Cutia neagră este sistemul care înregistrează informațiile esențiale și convorbirile din cockpit în timpul curselor aeriene și va deveni obligatorie pentru autoturismele noi, informează presa italiană.

Publicația La Stampa informează că, în baza prevederilor legale naționale, noile sisteme vor echipa mașinile noi încă din 2023, împreună cu dispozitivele inteligente de adaptare a vitezei, precum și cu sistemul de blocare „anti-alcool”.

Autoturismele vor avea cutii negre precum avioanele
Autoturismele vor avea cutii negre precum avioanele

Ce rol vor avea cutiile negre montate pe autoturismele noi

Astfel, conform sursei citate, cutiile negre montate pe mașini vor înregistra viteza, activarea frânelor, poziția și înclinarea vehiculului, precum și starea și frecvența acționării dispozitivelor de siguranță.

Analiza acestor parametri înregistrați înainte și după un accident rutier urmează să-și dovedească utilitatea în litigiile juridice și cu companiile de asigurări. În plus, cutiile negre montate pe autoturismele noi nu vor putea fi nici dezactivate și nici manipulate.

Mașinile noi vor avea în dotare sisteme ce vor detecta șoferii băuți, astfel că acestea se vor bloca

În plus, mașinile noi vor avea sisteme care împiedică pornirea vehiculului în cazul în care alcoolemia șoferului depășește limita legală admisă- așa numitul dispozitiv “alcoolock”.

Standardul european care obligă la instalarea cutiei negre pe mașini impune prezența acestor dispozitive la bordul vehiculelor începând cu data de 7 iulie 2024.

Când vor fi folosite cutiile negre ale mașinilor

De datele înregistrate de cutiile negre ale autoturismelor nu va putea beneficia oricine. Datele înregistrate vor putea fi puse la dispoziția autorităților naționale doar „în scopul cercetărilor având legătură cu accidentul”. Pe de altă parte, în ceea ce privește dispozitivul de blocare a mașinii în caz de consum excesiv de alcool, legea stabilește că autoturismele noi comercializate începând cu 7 iulie 2024 trebuie să fie pregătite pentru instalarea post-vânzare a acestui sistem foarte important.

Astfel, șoferii care se vor urca băuți la volan vor avea surpriza ca mașina să nu mai pornească. Pe baza senzorilor din habitaclu, dispozitivul va detecta concentrația de alcool în aerul expirat de șofer, astfel că va bloca pornirea autoturismului.

Urmăriți Impact.ro și pe