Mărturiile groazei la 80 de ani de la Pogromul din Iaşi, când au fost ucişi peste 13.000 de evrei

Elena Avramescu, George Capoeanu 30.06.2021, 17:08
Mărturiile groazei la 80 de ani de la Pogromul din Iaşi, când au fost ucişi peste 13.000 de evrei

80 de ani de la Pogromul din Iaşi. La sfârșitul lunii iunie 2021 se marchează 80 de ani de la evenimentele tragice petrecute în anul 1941. Atunci au avut loc cele mai violente pogromuri din istoria României și, conform datelor oficiale, au fost ucişi peste 13.000 de evrei.

Mărturiile groazei la 80 de ani de la Pogromul din Iaşi

Se pare că au participat la Marşul vieţii, început la Cimitirul Evreiesc din Iaşi şi continuat în mai multe cimitire evreieşti din judeţ, mai mulți reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai instituţiilor culturale, precum şi zeci de ieşeni alături de urmaşii victimelor răpuse în urma Pogromului de la Iaşi.

În plus, în cadrul acestor evenimente a fost inaugurat şi Muzeul de Istorie a Pogromului de la Iaşi, ce se află în cadrul Casei Muzeelor, iar la evenimentele organizate la Iaşi a luat parte şi Excelenţa Sa David Saranga, Ambasadorul Israelului în România.

În acele timpuri, în Iaşi se auzeau focuri de armă, dar şi strigătele de ajutor ale evreilor alungaţi din caselor lor. La ordinul autorităţilor române, au fost condamnaţi la moarte. În mijlocul nopţii, mii de evrei au fost scoşi din case şi torturaţi. Cei care au supravieţuit gloanţelor au fost duşi la Gară şi urcaţi în «trenurile morţii», au fost plimbaţi către nicăieri, în canicula verii, a spus David Saranga, Ambasadorul Israelului în România.

80 de ani de la Pogromul din Iasi
80 de ani de la Pogromul din Iasi

David Saranga a ținut să evidențieze şi mărturia lui David Moritz, unul dintre supravieţuitorii Pogromului de la Iaşi.

În iunie 1941 am fost dus, împreună cu tata şi cu un frate mai mare, la Chestură. Când am întrebat pentru ce ne duc şi de ce ne bat aşa de tare, mi-au răspuns: «Fiindcă sunteţi evrei! Noi nu avem nevoie de evrei!» După ce am fost bătuţi mult mai rău decât orice om care face fapte rele, ne-au dus de la Chestură, la Gară. Au ticsit vagoanele cu câte 120 de persoane, într-o căldură insuportabilă. La geamuri au fost bătute scânduri, să nu pătrundă niciun pic de aer, găsim notat în mărturia lui David Moritz, care la acea dată avea doar 17 ani.

David Moritz a vrut să lase ca mărturie faptul că el, alături de ceilalţi evrei, au fost efectiv plimbați prin canicula verii din anii ’40, timp de patru zile şi patru nopţi, fără să primească măcar un strop de apă.

La Roman au rămas în vagonul meu numai 6 inşi, în loc de 120, câţi eram la urcare! Mi-am tăiat pielea de la mâna stângă şi am supt sângele meu, în loc de apă. Fratele meu cel mare s-a prăbuşit în trenul care a plecat la Podu Iloaiei. Avea atunci 19 ani, mai găsim notat în mărturia lui David Moritz.

Urmăriți Impact.ro și pe