Marius Șumudică, în mijlocul unui mare scandal. A fost făcut cu ou și cu oțet. Antrenorul român a fost atacat în tribună

Marian Cărăvan 20.10.2020, 12:20
Marius Șumudică, în mijlocul unui mare scandal. A fost făcut cu ou și cu oțet. Antrenorul român a fost atacat în tribună

Echipa lui Marius Șumudică a obținut o remiză importantă pe terenul celor de la Antalyaspor, în etapa a cincea din prima ligă a Turciei. Antrenorul român a fost însă prins în mijlocul unui mare scandal. Șumudică a fost la un pas de bătaie.

Scandalul imens în care a fost implicat Marius Șumudică

După remiza scoasă de Gaziantep pe terenul celor de la Antalyaspor (scor 1-1) a urmat un val de critici la adresa lui Marius Șumudică. Antrenorul român este acuzat de gazde că l-ar fi înjurat pe atacantul german Lukas Podolski, jucător al echipei Antalyaspor.

„Îl felicităm pe Șumudică pentru că echipa lui a obținut o remiză în nouă oameni, dar nu îl vom ierta niciodată. În toată istoria fotbalului din Turcia nu a mai fost un antrenor atât de impertinent, ar fi trebuit să aibă respect. Te rugăm, nu mai folosi cuvinte abuzive”, au precizat într-un comunicat oficialii clubului din Antalya.

Marius Șumudică a urmărit meciul din tribună, el fiind suspendat după ce a fost eliminat în etapa precedentă. Gaziantep a fost condusă de pe bancă de secundul Gabriel Mărgărit.

Marius Șumudică, în mijlocul unui mare scandal. A fost făcut cu ou și cu oțet. Antrenorul român a fost atacat în tribună
Marius Șumudică, în mijlocul unui mare scandal. A fost făcut cu ou și cu oțet. Antrenorul român a fost atacat în tribună

Marius Șumudică, atacat în tribună! Gaziantep a publicat dovada

Marius Șumudică a fost acuzat că i-ar fi înjurat pe Lukas Podolski și pe ofițerul de presă al lui Antalyaspor, dar, se pare, acesta nu a fost singurul moment controversat legat de meciul încheiat cu o remiză (1-1), între Antalyaspor și Gaziantep.

La mai bine de 24 de ore de la finalul meciului, Gaziantep a publicat pe contul oficial de Twitter o fotografie în care un oficial al clubului Antalyaspor a vrut să-l confrunte pe Marius Șumudică.

„Facem publică imaginea în care a fost surprins atacul asupra antrenorului nostru, Marius Șumudică”, se arată în mesajul transmis de Gaziantep.

Marius Șumudică, în mijlocul unui mare scandal. A fost făcut cu ou și cu oțet. Antrenorul român a fost atacat în tribună
Marius Șumudică, în mijlocul unui mare scandal. A fost făcut cu ou și cu oțet. Antrenorul român a fost atacat în tribună

Cum răspunde Marius Șumudică la acuzațiile care i se aduc

Antrenorul român Marius Șumudică nu a rămas dator acuzatorilor săi și le-a dat o replică pe măsură.

„Suntem la fotbal! Dacă vreți să dispară Șumudică, învingeți-l pe teren și alungați-l din Turcia!

Sunt un antrenor bolnav după fotbal. De când sunt în Turcia, am respectat tot ce ține de istoria fotbalului din această țară și a țării, în general. M-am concentrat doar pe fotbal și pe echipa mea. Dar constat cu surprindere și tristețe că după remiza obținută duminică, la Antalya, în niște condiții eroice, oficialii clubului Antalyaspor au demarat un război împotriva mea, ca persoană.

Am văzut comunicatul oficial de presă în care sunt acuzat că sunt impertinent, că am jignit sau că l-am înjurat pe Lukas Podolski.
Am văzut că există o imagine cu mine, pe Twitter, drept o dovadă că m-am purtat necuvincios. În fapt, este doar o imagine a momentului în care mă bucur… Aș vrea să se știe că, în acel moment, în timp ce mă bucuram, am fost făcut “țigan” și “pezevenghi”!

Eu, Marius Șumudică, vă provoc la o prinsoare. Am văzut în comunicatul de presă că ar exista 20 de martori care pot mărturisi că eu am jignit. Dacă apare o singură imagine în care, de exemplu, eu îi aduc injurii lui Lukas Podolski, promit că demisionez și las locul altui antrenor! Dacă nu apare, solicit să-mi fie cerute scuze tot pe cale oficială, cum au și apărut aceste atacuri!”, a spus, printre altele, Marius Șumudică.

 

Urmăriți Impact.ro și pe