Cântărețul Mario Fresh, iubitul Alexiei Eram a ajuns la spital, cu probleme de sănătate. El și-a pus fanii pe jar după ce i-a anunțat că a ajuns la perfuzii. Și pentru a fi mai convingător a postat imagini de pe patul de spital, unde, din cauza oboselii a avut nevoie de mai multe vitamine pe care să i le administreze medicii.
Artistul a avut parte de mai multe evenimente, însă nu este pentru prima dată când se filmează cu perfuzia în mână, având de-a lungul timpului nevoie de îngrijiri medicale, fiindu-i administrate vitamine.
Mario Fresh a fost zgârcit în a da amănunte privitoare la starea lui de sănătate, dar le-a transmis fanilor un mesaj, pentru a nu se îngrijora.
”Mă pun la somn. Forțat. Vise fru…”, a scris cântărețul alături de fotografiile postate pe contul lui de Instagram, potrivit spynews.ro.

Mario Fresh este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, având o mulțime de fani. La cei 23 de ani, artistul se bucură de o carieră de succes în muzică.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Gălățanu Mario, pe numele său real, a devenit cunoscut în anul 2014, cu ajutorul celui care i-a consolidat cariera, Alex Velea. Mario este din Iași, dar în adolescență s-a mutat la București, în casa Antoniei și a lui Alex Velea.
Vela a văzut mult potențial în adolescentul foarte talentat și nu doar că l-a ajutat să devină faimos, ci a fost ca un al doilea tată.
Mario a intrat în lumea muzicii de la o vârstă foarte fragedă, încă de la grădiniță. La doar un an după ce a început să urmeze cursuri de canto, Mario a câștigat primul loc la Festivalul Cerbul de Aur. Ulterior, Fresh Kid, așa cum avea numele de scenă în copilărie, a reușit să se afirme în muzică, obținând numeroase premii.
Artistul trăiește o poveste de dragoste cu Alexia Eram, încă de pe vremea când erau doar niște adolescenți, în 2016.