Marina Almășan a crezut că va muri în Japonia, departe de țară. „A fost horror” VIDEO EXCLUSIV

Marina Almășan a recidivat și a lansat în cursul serii de ieri cea de-a 16-a sa carte, practic al zecelea jurnal de călătorie, intitulat „Prin Copenhaga, pe urmele micii sirene”. Cu această ocazie, într-un interviu exclusiv pentru Impact.ro, vedeta TVR a mărturisit că de-a lungul zecilor de călătorii pe care le-a avut în aproape toate colțurile lumii, a tras o spaimă soră cu moartea în Japonia, în timpul unor cutremure, Marina ne-a mai spus, printre altele, că cea mai frumoasă călătorie a fost în China, imediat după divorțul de Victor Socaciu, pentru că atunci a reușit să creeze acea apropiere pe care și-o dorea de fiul său.

Marina Almășan a crezut că va muri în Japonia, departe de țară

Impact.ro: Marina, ai lansat o nouă carte, a câta la număr?

Marina Almășan: A 16-a carte. Una, de fapt, prima mea carte, a fost pentru copii. Să spunem că aceasta a fost a 15-a pentru adulți.

Al 15-lea jurnal de călătorie?

Dintre cele 15, unele sunt de eseuri, una este dedicată lui Victor Socaciu. Ca jurnale de călătorie sunt vreo zece.

Cam în câte țări ai fost?

În câteva zeci de țări, iar despre zece am scris. Sunt o foarte mare călătoare, dar mai am teritorii necucerite. America de Sud mie îmi lipsește, iar acum, cu situația aceasta încâlcită pe plan mondial, parcă ți-e frică să te duci până la bulgari, dar altminteri până în Brazilia.

Care ar fi prima călătorie pe care intenționezi să o faci?

Am așa, niște tatonări, cu Ambasada Tunisiei, cu care vreau să pun în discuție o nouă carte. Am avut o discuție și cu Vietnamul, dar a venit pandemia și ne-a curmat tratativele. Sunt niște colțuri de lume pe care nu le-am văzut, pe care le-aș cuceri.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Ce ne poți spune despre cea mai frumoasă călătorie?

A fost în China, împreună cu Victor, fiul meu. A fost prima mea călătorie după despărțirea de tatăl lui. A fost călătoria în care am vrut să-mi apropii adolescentul, care era foarte debusolat de drama ce se întâmplase în familia lui. Atunci parcă s-a închegat echipa noastră, mamă-fiu. Am vrut să mergem undeva, departe de lumea noastră, unde să nu ne știe nimeni, să nu știm limba, să nu știm absolut nimic și să încercăm singuri, împreună, sprijinindu-ne unul pe altul, să ne descurcăm. Și acele zece zile petrecute la Beijing au fost pentru noi, cel mai puternic liant pe care-l poate avea o mamă cu copilul ei.

Ți s-a întâmplat să prinzi, în călătoriile tale, vreun cutremur, vreun tsunami?

Am prins cred vreo 200 de cutremure. Am fost în Tokyo de vreo două-trei ori. Prima oară a fost horror. În prima zi am prins prima zgâlțâială în care, eu, marcată de copilăria mea cutremurată din 1977, pentru că și când trec trec pe lângă un tramvai și se zguduie planșeul, intru în trepidații, când am simțit la Tokyo acel cutremur, mi-am zis gata, mor departe de țară, cad zgârâie-norii ăștia peste mine. Și m-am uitat la populația din jur, la japonezii care circulau pe stradă liniștiți. Când i-am văzut, mi-am zis, „Doamne, dar ei chiar nu au simțit?”.  După aceea, la jumătate de oră, altă zdruncinătură. Apoi mi-a spus cineva de la Ambasada României, „Doamna Almășan, sunt 200 de cutremure pe zi, nu vă faceți probleme!”. Aaaa, mi-am greșit țara.

Cum e fără Victor de când a plecat în Dubai?

A plecat de vreo săptămână și suntem într-un contact permanent, ne-am instalat vreo trei aplicații de convorbiri la distanță, nici nu le știu. Doar îl văd că apare pe ecran și e bine. Se acomodează ușor, el are antrenamentul călătoriilor, a fost școlit de mama lui, se simte ca peștele în apă. Și-n plus, it-iștii dacă au un calculator în față, pot să stea la Polul Nord, la Tropice ori în Sahara, pentru ei totuna e, sunt în lumea lor virtuală.

Pe când o vacanță în Dubai?

Aștept mai întâi să-și epuizeze ei niște prieteni foarte buni din liceu, au deja o listă. După ce va trece Anul Nou, pentru că acum biletele de avion sunt extrem de scumpe, își va face și mama bocceluța și se va duce la fiul ei.

Recent, ai scăpat de orteză. Cum a fost revenirea la normal?

A fost destul de stranie, pentru că în momentul în care mi-am dat orteza jos, eu aveam sentimentul că probabil o să mă mai doară glezna, pentru că la gleznă am avut problema, și că în rest va fi ok. Dar am constatat că la primii pași, parcă mi se îndoia piciorul. De la genunchi, parcă era din cauciuc. Brusc, nu mai era piciorul meu, nu mai eram stăpână pe el. Și zic, nu s-o fi legat acolo ce trebuie. După care, am mai făcut câțiva pași cu cârja, ca să nu cad a doua oară, acum prin casă, și am început să capăt încredere în piciorul beteag. După vreo oră, deja făceam ture prin casă. Pentru că ieri m-am antrenat pentru azi, mi-am zis că dacă vine lumea să mă pupe, eu ce fac, stau jos pe scaun…

Ce învățătura ai tras, după pățania cu piciorul?

Chiar am tras, pentru că eu am meritat, adică eram pe un teren accidental, dar mă uitam în telefonul mobil. Deci, când merg, trebuie să mă uit pe unde calc. Și, fără telefon.