Marian Godină şi-a făcut public salariul. Câţi bani încasează lunar după 15 ani vechime în Poliţia Română

Antonia Iacobescu 14.08.2021, 14:43
Marian Godină şi-a făcut public salariul. Câţi bani încasează lunar după 15 ani vechime în Poliţia Română

Marian Godină şi-a făcut public salariul! El a dezvăluit pe rețelele de socializare ce sumă primește lunar de la Poliţia Română, după 15 ani de vechime. Marian Godină a mai făcut un anunț asemănător în 2017. La vremea respectivă, el încasa 3.000 de lei lunar. Acum, lucrurile stau diferit.

Ce salariu primește Marian Godină după 15 ani vechime în Poliţia Română

Salariul lui Marian Godină a mai crescut în ultimii patru ani, însă nu atât de mult pe cât și-ar fi imaginat cârcotașii. Polițistul le-a arătat tuturor ce sumă a primit pe cardul de salariu.

‘PS ăsta e totalul primit pe card, cu sporuri și tot ce trebuie. Asta pt că vor fi cârcotași care vor spune că e fără sporuri. Tot pentru acuratețe, cred că am avut și câteva zile din luna în plată care m-au prins în concediu de odihnă, deci e ceva mai mic decât de obicei. Au fost luni în care am luat chiar și 5000 de lei, dar atunci am prins multe sâmbete și duminici’, a fost mesajul scris de Marian Godină pe Facebook.

Marian Godină spune că anul 2020 a fost unul dificil, când mii și mii de oameni din mediul privat și-au pierdut locurile de muncă.

Marian Godină: ”Aș crăpa de rușine să ies în stradă să spun că vreau mai mult”

Bugetarii însă nu au avut de suferit, iar demersul colegilor săi l-au lăsat cu gura căscată. recunoaște că i-ar crăpa obrazul derușine să protesteze, în condițiile în care salariul său este unul bun.

”Ne place sau nu, bugetarii sunt plătiți din banii produși de mediul privat. Adică unii muncesc, produc bani, plătesc taxe, iar din banii ăia sunt plătiți bugetarii. Acum, pandemia asta a lovit din plin chiar sectorul privat. Mii de oameni au rămas fără locuri de muncă sau au intrat în șomaj.

Nu e cazul bugetarilor, lor le-au rămas salariile intacte. Eu, de exemplu, am luat salariu 4700 de lei luna trecută. Nu i-am luat degeaba, am muncit pentru ei, m-am trezit uneori la 3 dimineața să mă duc la serviciu, am fost chemat din timpul liber de câteva ori, iar asta se întâmplă în fiecare lună.

Am muncit nopți și sâmbete și duminici. Deci nu am luat salariul stând acasă și nici pe degeaba. Totuși, aș crăpa de rușine să ies în stradă să spun că vreau mai mult. Asta în timp ce m-aș gândi la oamenii ăia din privat, care au rămas fără serviciu sau care nici nu visează la un salariu ca al meu”, a scris polițistul pe blogul personal.

Urmăriți Impact.ro și pe