Margherita de la Clejani, prima reacție după ce a fost prinsă drogată la volan. Care a fost, de fapt, motivul accidentului

Rădulescu Valentin 23.05.2020, 15:21

Margherita de la Clejani a fost implicată într-un accident rutier sâmbătă dimineață. Din informațiile autorităților reiese faptul că vedeta ar fi consumat droguri înainte să se urce la volan. Reacția ei însă a fost una șocantă.

Prima reacție a Margheritei de la Clejani după ce a fost prinsă drogată la volanul mașinii

Margherita de la Clejani a produs în această dimineață un accident rutier în Capitală, care din fericire nu a avut nici o victimă, fiind o simplă tamponare. Așadar, după cele întâmplate, Poliția a ajuns la fața locului și a constatat că blondina avea un comportament bizar, astfel încât a fost condusă de oamenii legii la sediul de Poliție. După efectuarea testelor pentru alcool și consumul de substanțe interzise, a reieșit faptul că vedeta consumase heroină. Întrebată de reporteri cum s-a produs accidentul, Margherita a susținut că își făcea buzele și a condus foarte bine, negând faptul că ar fi consumat substanțe halucinogene.

„Eu mă uitam în oglindă și îmi făceam buzele. Nu am avut nici o problemă. Am condus bine”, a declarat vedeta pentru spynews.ro.

Margherita de la Clejani, prima reacție după ce a fost prinsă drogată la volan. Care a fost, de fapt, motivul accidentulu
Sursă Foto: cancan.ro

Vedeta a precizat că se întorcea de la terasă

Vizibil recalcitrantă, Margherita le-a spus reporterilor că se întorcea de la o terasă, ceea ce pare a fi un răspuns ironic, deoarece toate barurile, restaurantele și terasele sunt închise. Tatăl ei, Ioniță de la Clejani, a fost cu ea până la plecarea spre casă. În ciuda celor întâmplate, vedeta a avut intenția să se urce la volanul mașinii tatălui ei, acesta îndrumând-o mai apoi spre ușa din spate, acolo unde ar fi trebuit să urce. Totodată, în momentul în care s-a produs accidentul, se afla lângă ea un personaj misterios. Aceasta a răspuns din nou ironic, susținând că era Johnny Deep.

„Să nu începem cu aberațiile astea. Nu am consumat alcool, alcoolul nu a ieșit, drogul nu a ieșit. Eu nu vorbesc cu presa din România, eu sunt de la Hollywood”, a mai adăugat vedeta, potrivit sursei citate de mai sus.

Urmăriți Impact.ro și pe