Premierul Marcel Ciolacu ne face din ce în ce mai mândri de calitatea și performanțele sistemului alternativ de învățământ cunoscut ca „meditații”. Iată o probă că, cel puțin în domeniul economic, meditațiile fac minuni: „În acest moment, în lume totul este despre economie. Intrarea în OCDE va conta imens, intrarea în Schengen contează imens pentru noi, pentru români, plus că e o nedreptate, dar explozia, în PIB-ul României… noi vom depăşi Austria. Anul viitor, noi vom depăşi. Ca putere de cumpărare, în acest moment, ne apropiem foarte mult de Polonia. Noi vom fi, România, în viitorii cinci ani, vom fi în primele zece PIB-uri ale Europei” – declarație a premierului Ciolacu pentru Antena3.
E drept că statul român nu reușește să impoziteze meditațiile, dar pe de altă parte uitați ce câștiguri are de pe urma lor!