Majorarea alocațiilor pentru copii, amânată. Ce spune Orban despre decizie

Ana Anitoiu 09.06.2021, 16:12
Majorarea alocațiilor pentru copii, amânată. Ce spune Orban despre decizie

Majorarea alocațiilor a fost amânată. Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat data de la care vor crește sumele acordate copiilor și a atacat PSD, în contextul în care social-democrații au spus că vor să conteste la CCR această decizie.

Ludovic Orban, despre creșterea alocațiilor

Liderul PNL a spus că alocațiile vor fi dublate, dar într-un grafic, următoarea tranșă de majorare urmând să fie făcută de la 1 ianuarie 2022. Atunci, copiii vor primi cu 20% mai mulți bani decât acum. Ludovic Orban a lansat o săgeată la adresa PSD, precizând că social-democrații mai aveau puțin și programau creșterea salariilor și pensiilor pe următorul secol.

”Decizia coaliției este că ne menținem angajamentul să dublăm alocațiile conform legii într-un grafic de creștere. Următoarea tranșă de creștere a alocațiilor va fi de la 1 ianuarie. Nu suntem ca PSD care mai avea puțin și programa creșterea salariilor și pensiilor în sectorul public pe următorii 100 de ani. Vedem care este evoluția economică, situația bugetară, în funcție de datele care vin din realitatea economică vedem creșterile ulterioare. Deocamdată un singur lucru este cert, alocațiile vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2022”, a declarat Ludovic Orban.

Majorarea alocatiilor pentru copii, amanata. Orban, atac la PSD
Un copil numarand monede

Amânarea creșterii alocațiilor, atacată la CCR de către PSD

Pe de altă parte, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Marius Budăi, a declarat că PSD va discuta în viitoarea şedinţă a conducerii partidului despre posibilitatea de a sesiza Curtea Constituţională, în cazul în care Parlamentul va adopta un proiect de lege ce să amâne majorarea alocaţiilor de la 1 iulie.

”Nu numai de la 1 iulie, nici de la 1 ianuarie 2022. Abia de la 1 iulie 2022 îşi propun, deci îşi propun, dar repet ceea ce am spus – nu mai am încredere pentru că chiar premierul Cîţu ne-a spus foarte clar că ce spune în campania electorală nu e valabil când ajung la guvernare. Am propus de ieri conducerii partidului ca în prima şedinţă a forului de conducere a partidului să fie propusă spre aprobare atacarea acestei legi la Curtea Constituţională şi, când vom avea aprobarea în Biroul politic al partidului, cu siguranţă vom face şi anunţul oficial. Am discutat ieri cu prim-vicepreşedintele partidului, cu preşedintele Marcel Ciolacu, şi au fost de acord să introducă pe ordinea de zi a primei şedinţe acest aspect”, a declarat Marius Budăi.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Gabriela Firea: ”Depunem un proiect de lege care să oblige Guvernul să majoreze imediat alocațiile”

De asemenea, senatorul PSD Gabriela Firea a numit Guvernul ”cinic” și a anunțat că parlamentarii social-democrați vor depune un proiect de lege prin care Executivul să fie obligat să majoreze imediat alocațiile pentru copii.

”Depunem săptămâna aceasta în Parlament un proiect de lege care să oblige guvernul cinic să majoreze imediat alocațiile la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilități. Ce ar mai fi de spus despre decizia celor de la putere de a anula majorările la alocațiile pentru copii? Trist!”, a spus Gabriela Firea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...