Ludovic Orban vrea confiscarea averilor pe care politicienii nu le pot justifica

Claudiu Surmei 19.10.2019, 14:18
Ludovic Orban vrea confiscarea averilor pe care politicienii nu le pot justifica

Ludovic Orban propune confiscarea averilor pe care politicienii nu le pot justifica. Premierul desemnat al României susține că un prim pas ar fi declarația de fiscalitate prin care politicienii să fie obligați să își justifice veniturile. Propunerea lui Orban nu este privită cu ochi buni de toți deputații și senatorii.

Măsură drastică cerută de Ludovic Orban: confiscarea averilor politicienilor care nu le pot justifica

Premierul desemnat al României a dat exemplele Franței, Germaniei și Statelor Unite ale Americii, unde autoritățile verifică periodic veniturile și plata impozitelor.

„E normal și firesc, nu e niciun fel de problemă. În general, despre un om public trebuie să se cunoască sursele de venit, măsura în care își plătește taxele și impozitele. N-am nicio problemă din punctul ăsta de vedere. Eu nu înțeleg de ce nu se aplică. Fiscul, și în Germania, și în Franța și în SUA te verifică ce proprietăți ai, de unde ai avut venituri, ai plătit impozit aferent veniturilor necesare pentru a dobândi o proprietate sau a face o achiziție?

Dacă nu ai plătit impozitele aferente fie îți rechiziționează imobilul, fie te pune să plătești. La noi eu nu înțeleg de ce nu se aplică. Dacă averile dobândite fără veniturile necesare și mai ales fără să-ți fi plătit impozitele aferente veniturilor respective constituie niște averi care constituie evaziune fie din domenii care nu sunt legale”, a declarat Ludovic Orban la un post de televiziune.

Orban a adăugat că „lucrurile acestea clar trebuie să fie cunoscute, transparente, pentru că a fost afectată concurența loială pe diferitele piețe, datorită unor relații privilegiate cu decidenți politici pe care le au fie oameni din clientela politică, fie oameni politici care au dobândit avantaje necuvenite.”

Urmăriți Impact.ro și pe