Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, nici nu vrea să mai audă de foștii săi colegi liberali. Este foarte supărat, după ce a aflat că aceștia au renunțat până și la ultima „urmă” lăsată de el la sediul partidului din Modrogan. Este vorba despre câinele Toby, pe care Ludovic Orban l-a adus în urmă cu cinci ani și pe care toată lumea îl iubea și avea grijă de el. Cel puțin așa credea Orban, însă se pare că sentimentele erau altele.
Așadar, Ludovic Orban este tare mâhnit pe foștii săi colegi de partid, pe care îi acuză că nu au suflet. Fostul liberal și-a spus oful pe Facebook. Este vorba despre câinele Toby, pe care Ludovic Orban l-a adus la sediul PNL din Modrogan pe când avea doar câteva luni. Cățelul a crescut la sediul PNL și a fost răsfățat de mulți liberali. După ce Orban și-a dat demisia din partid și a plecat și cu mai mulți colegi, iată că foștii colegi au renunțat și la Toby.
„Pe mine m-aţi…, dar cu Toby ce-aţi avut? În 2017 o amică m-a rugat să găsesc o soluţie pentru căţelul ei, pentru că nu mai avea posibilitatea să aibă grijă de el. Acasă nu mai puteam să îl iau, pentru că aveam deja 3. Am întrebat mai mulţi colegi dacă nu pot să îl adopte şi, până la urmă, am decis să îi oferim «casă» lui Toby la sediul PNL, care are şi o curte foarte spaţioasă. Nimeni nu a avut nicio obiecţie. Toby a devenit un obişnuit al casei. Primea mâncare şi atenţie de la mulţi liberali iubitori de animale. 5 ani de zile a fost tratat cu omenie. Nu a deranjat pe nimeni şi nimeni nu a avut nicio treabă cu el. Asta până de curând”, adaugă fostul premier.
Se pare că la scurt timp după ce Ludovic Orban și-a dat demisia din PNL, foștii săi colegi au decis că ar cam fi timpul ca și Toby să plece. Nu s-a mai găsit afecțiune nici pentru câine, așa că patrupedul a fost dus la un adăpost pentru animale și abandonat acolo.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Astăzi am aflat cu stupoare că epigonii instalaţi la ordin la butoanele partidului nu au mai avut loc de el şi l-au alungat, ducându-l la un adăpost de căţei. Cât de rău să fii, cât de insensibil ca să alungi fără niciun motiv un căţel nevinovat din locul în care s-a obişnuit să trăiască? Cum să îl duci la un adăpost de câini după ce a trăit 5 ani printre oameni? Nu au fost în stare să găsească niciun iubitor de animale care să îl adopte? Asta a pus capac. Nici nu mai vreau să aud de ei”, a conchis Orban.