Ludovic Orban urmează să fie îndepărtat de la șefia PNL? Prim-ministrul Florin Cîțu și primarul din Cluj, Emil Boc, ar putea face echipă la președinția partidului, într-o încercare de a-l înlocui pe actualul șef al formațiunii politice.
Potrivit unor surse citate de Antena 3, premierul Florin Cîțu ar putea candida pentru funcţia de preşedinte al PNL, iar Emil Boc pentru cea de preşedinte executiv. În acest fel, amândoi încearcă să atragă de partea lor cât mai mulți lideri de filiale.
După ce prim-ministrul Florin Cîţu s-a afişat alături de preşedintele Klaus Iohannis la un eveniment, premierul şi-ar fi început campania în PNL, deși neoficial. Mai mulţi lideri din Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș și-au arătat susţinerea pentru el. Însă, aceștia au impus o condiție – să candideze alături de el Emil Boc, actualul primar al Clujului, pentru funcţia de preşedinte executiv.
Pe de altă parte, această luptă n-ar fi deloc ușoară. Ludovic Orban se bucură de susținere din partea mai multor filiale și lideri care au demonstrat că sunt alături de el chiar și public. Este vorba despre Bucureşti, Ilfov, precum şi reprezentanţi din alte judeţe precum Maramureş, Dolj, Constanţa. În total, aproximativ 20 de lideri de pe tot teritoriul României.
Conform unor surse, în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis va spune că-şi doreşte o schimbare la conducerea PNL, atunci toţi cei care şi-au anunţat susținerea pentru Ludovic Orban ar putea să se întoarcă împotriva actualului șef al partidului. Congresul ar urma să aibă loc în luna iunie, la termen. Însă, din cauza pandemiei de coronavirus, acesta ar putea fi amânat până în septembrie-octombrie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În ciuda acestor intenții, Ludovic Orban intenționează să candideze la președinția României. El a declarat că trebuie să ia acest lucru foarte în serios. Însă, până să intre în cursa pentru funcția de președinte, politicianul trebuie să mai câștige un mandat la conducerea PNL.
“E prematur, cum a spus colegul meu Florin Cîţu, să vă dau un răspuns. Sunt conştient de faptul că, odată înscris în lupta pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, odată cu acest mandat, trebuie să iau în calcul şi candidatura la Preşedinţia României, pentru că preşedintele Partidului Naţional Liberal va trebui să intre în lupta pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Sigur, pe de altă parte, sunt un om care am în vedere toate alternativele, în politică e bine să ai o gândire strategică. Știu că odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal trebuie să iau foarte în serios şi candidatura la preşedinţia României”, a declarat Ludovic Orban.
Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat, pe pagina sa de Facebook, când s-ar putea renunța la obligativitatea de a purta mască de protecție în România. El a precizat, însă, că acel termen depinde de cât de mulți români vor merge să se vaccineze anti-COVID-19. Mai multe detalii, AICI!
“2 milioane de oameni vaccinaţi anti-COVID, adică 10% din populaţie, până la sfârşitul lunii martie, în România. În acest weekend vom ajunge la primul million de români vaccinaţi cu prima doză. Sunt veştile bune care trebuie să ne facă să respectăm în continuare măsurile de protecţie. Dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm, în toamnă putem renunţa la purtatul măştii”, a anunțat Florin Cîţu, sâmbătă, pe Facebook.