Lovitură totală pentru Axinte de la Vacanța Mare. A fost condamnat

Iancu Andreea / 23.10.2020, 09:49
Lovitură totală pentru Axinte de la Vacanța Mare. A fost condamnat

Actorul Florin Petrescu, cel care interpreta rolul lui Axinte de la Vacanța Mare, a fost condamnat. Bărbatul a primit o sentință dură, în urmă unui dosar deschis în urmă cu 8 ani de zile. Deși și-a recunoscut faptele în fața judecătorilor, Florin Petrescu nu a scăpat de pedeapsă. El este nevoit să îndeplinească acum condițiile impuse de lege.

Axinte de la Vacanța Mare, condamnat la închisoare

Florin Petrescu (alias Axinte) era anchetat de 8 ani de zile într-un dosar în care avea calitatea de suspect. Actorul a participat la numeroase audieri în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din cauza unui dosar de trafic de influență. Se pare că Florin ar fi făcut o intervenție pentru un fost director al unui spital din Capitală, în cadrul unei campanii la OTV, televiziunea deținută de Dan Diaconescu.

Cel care l-a denunțat pe Florin Petrescu este Florin Secureanu, managerul spitalului Malaxa. Potrivit acuzațiilor aduse de medic în dosarul de trafic de influență, actorul ar fi solicitat suma de 5.000 de euro în schimbul unui contract de publicitate la fostul post de televiziune.

Din păcate, cel care obișnuia să aducă zâmbetul pe buzele publicului este nevoit să ispășească o pedeapsă dură dată de către Instanța de judecată. Actorul care îl interpreta pe Axinte a primit o sentință de condamnare la închisoare.

Florin Petrescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare
Florin Petrescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare

Actorul de la Vacanța Mare va face muncă în folosul comunității

Recent, după ce timp de 8 ani de zile Florin Petrescu, alias Axinte, a avut de-a face cu audieri și cercetări, actorul trebuie să se conformeze sentinței. Comediantul și-a recunoscut faptele în fața Instanței de judecată, însă acest lucru nu l-a scutit de pedeapsă. După ce a mărturisit că regretă faptele din acea perioadă, actorul a aflat că trebuie să ispășească 2 ani de închisoare. Sentința este însă cu suspendare, astfel că Florin Petrescu va trebui să facă muncă în folosul comunității timp de 60 de zile.

De asemenea, printre condițiile impuse de lege se numără anunțarea la schimbarea serviciului sau în cazul deplasărilor ce depășesc 5 zile către organele abilitate. Altfel, în cazul în care actorul nu respectă termenii, va fi obligată să își execute pedeapsa cu închisoarea.

Potrivit spynews.ro, actorul a fost contactat pentru a oferi detalii despre această sentință însă nu a dorit să comenteze procesul. Pe de altă parte, Axinte a mărturisit că se bucură că acest capitol s-a încheiat în sfârșit și că își poate continua viața.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI