Lovitura momentului pentru investitorii în imobiliare: criza pleacă de la terenuri, iar dezastrul se simte din 2022

Gabriel Peneș 11.01.2023, 11:36
Lovitura momentului pentru investitorii în imobiliare: criza pleacă de la terenuri, iar dezastrul se simte din 2022

Lovitura momentului pentru investitorii în imobiliare. Volumul tranzacțiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare a scăzut în 2022 la aproape jumătate față de 2021. Cel puțin asta arată estimările unei agenții de consultanță care mai indică și faptul că Bucureștiul și zonele învecinate Capitalei au rămas cele mai interesante pentru investitorii din acest domeniu.

Lovitura momentului pentru investitorii în imobiliare

Deși 2022 a fost anul în care am scăpat de pandemie, el s-a dovedit nefast pentru investitorii în imobiliare. Iar acest lucru a fost cauzat de scăderea drastică – aproape la jumătate față de 2021 – a vânzărilor și cumpărărilor de terenuri.

Volumul tranzacţiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale (exclusiv industriale şi de depozite tradiţionale) s-a ridicat la aproximativ 450 milioane euro în 2022, în scădere faţă de cele 800 milioane de euro din 2021, potrivit estimărilor companiei de consultanţă Colliers.

Bucureştiul şi împrejurimile Capitalei continuă să fie cele mai interesante pentru investitori, atrăgând două treimi din volumul total, în timp ce sectorul rezidenţial a generat spre trei sferturi din tranzacţiile la nivelul Capitalei.

„Cele mai active zone din Bucureşti în 2022 au fost cele de nord, adică zonele cu pieţe cunoscute de investitori şi care au adus rezultate bune până în prezent, cum sunt Băneasa, Străuleşti, Siseşti, Poligrafiei, Pipera, dar şi zona de centru-vest a Capitalei. Totodată, a apărut un concurent tot mai vizibil în sectorul rezidenţial, despre care am mai vorbit în trecut, şi anume cumpăratorul de terenuri pentru proiecte logistice de tip last-mile/in-city logistics, generând spre 10% din volumul total al activităţii din Bucureşti”, a declarat Sînziana Oprea, director land agency, Colliers România, conform newmoney.ro.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Lovitura momentului pentru investitorii în imobiliare: criza pleacă de la terenuri, iar dezastrul se simte din 2022
Tranzacțiile cu terenuri în 2022 au scăzut cu aproape jumătate față de anul 2021, Bucureștiul rămânând în topul preferințelor dezvoltatorilor imobiliari

Criza pleacă de la terenuri, iar dezastrul se simte din 2022

Chiar şi aşa, până să existe aceste temeri, dezvoltatorii imobiliari au realizat o serie de tranzacţii mari, de referinţă în piaţă, subliniază reprezentanţii Colliers.

„Poate părea paradoxal, dar în pofida scăderii mari a volumului, 2022 a fost unul din cei mai buni ani din istoria pieţei de terenuri din România. Pe de-o parte, volumul din 2021 a fost cel mai bun rezultat din ultimii 15 ani, venind după un 2020 oarecum ciudat, în timp ce rezultatul anului trecut este comparabil cu anii buni din perioada pre-pandemie. Mai mult, cand ne raportăm la toată activitatea şi numărul de ante-contracte semnate, 2022 este la nivelul lui 2021, chiar dacă nu s-au finalizat la fel de multe tranzacţii, în principal din cauza blocajelor din zona urbanistică”, a mai explicat Sînziana Oprea.

Restul tranzacţiilor din Bucureşti au fost reprezentate în proporţii relativ egale de sectoarele de retail şi de birouri. În ţară, însă, situaţia este complet diferită: ponderea covârşitoare a activităţii a venit din partea sectorului de retail. Cei mai activi au fost operatorii din zona FMCG (inclusiv discounterii), precum şi cei de bricolaj şi mobilă. Au fost vizate atât oraşe mari, cât şi medii şi mici, cele din urmă mai ales de dezvoltatorii de galerii comerciale/retail park-uri.

O tendinţă interesantă, în opinia directorului Colliers, este aceea că piaţa devine mai activă în afara Bucureştiului decât în Capitală în ceea ce priveşte demararea de tranzacţii noi.

La scăderea volumului tranzacţionat a contribuit şi reducerea interesului din partea dezvoltatorilor începând cu lunile de toamnă. Mai exact, investitorii au început să-şi pună întrebări mai serioase cu privire la strategia lor imediată, în contextul unor discuţii tot mai dese despre o recesiune globală şi creşterea costului de risc odată cu majorarea randamentelor titlurilor de stat.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....