Lovitură dată de Dacia în vestul Europei. A depășit o marcă celebră

Mihnea Tălău 03.01.2023, 17:34
Lovitură dată de Dacia în vestul Europei. A depășit o marcă celebră

Producătorul român de autoturisme, Dacia, intră pe podium la vânzările din Franța, ocupând un onorant loc trei. Marca, care aparține grupului Renault a reușit să detroneze Citroen, la statisticile vânzărilor de mașini noi.

Autoturismele românești domină piața din Franța

Pentru prima dată în Franța, Dacia ocupă locul 3, transmite publicația specializată Largus, preluată de Rador.

Vânzările producătorului român au crescut cu 5% (130.860 bucăți) respectiv modelul electric Spring (+61%), SUV-ul Duster (+2%).Au contribuit la ofertele bune și motoarele cu instalații GPL din fabricație, alternativă la creșterea prețului combustibilului la pompă.

Mai mult, Dacia Sandero depășește Renault Clio – aflat pe locul doi pe piața mașinilor noi în 2022. Sandero a vândut 64.295 de exemplare, pe locul doi după Peugeot 208 (88.821), iar Renault Clio 64.033.

Astfel, Dacia ajunge chiar în spatele Renault: 110.165 bucăți față de 110.952, la o diferență de doar 800 de mașini vândute.

În privința vehiculelor electrice, Dacia Spring este al doilea cel mai bine vândut vehicul electric după Peugeot e-208 în 2022. Dacia Spring a crescut cu 61% și a încheiat anul financiar 2022 pe locul doi (18.326), imediat după Peugeot e-208 (19.222, + 8%). În ciuda creșterilor succesive de preț (de la 16.990 de euro la lansare în 2021 la 20.800 de euro la sfârșitul lui 2022), modelul românesc este cel mai ieftin model electric de pe piață.

Noua Dacia Sandero 12
Noua Dacia Sandero 

Dacia tocmai a lansat noul model Sandero

Pe finalul anului 2022, Dacia producătorul român de automobile tocmai a lansat noul model Sandero.

Noua mașină de la Dacia prezintă noul logo în formă de Y. De asemenea, în partea din spate nu se mai observă un logo propriu-zis, ci scrisul Dacia, care este aplicat pe hayon. Automobilul păstrează aceeași parte tehnică, nefiind schimbări la capitolul motoare sau cutii de viteze.

În România, cel mai ieftin model de Dacia Sandero poate fi achiziționat pentru prețul de 13.650 de euro. Mașina este echipată cu Expression, iar motorul are 90 de cai putere cu transmisie manuală în cinci trepte. Noua Dacia Sandero a fost prezentă la Salonul Auto de la Paris, acolo unde, de altfel, a fost prezentată întreaga gamă Dacia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...