Lovitură cruntă pentru Gabriela Firea. Ce i s-a întâmplat zilele acestea

Andrei Cezar 07.08.2020, 16:16
Lovitură cruntă pentru Gabriela Firea. Ce i s-a întâmplat zilele acestea

Gabriela Firea a rămas singură în bătălia pentru un nou mandat de primar general al Capitalei. Singurul aliat care îi mai rămăsese actualului edil al Bucureștiului, Călin Popescu Tăriceanu, și-a anunțat, recent, și el candidatura pentru fotoliul de primar.

Lovitură pentru Gabriela Firea din partea aliaților politici

În contextul unor neînțelegeri tot mai evidente în rândul liderilor PSD, Gabriela Firea spera într-o alianță a partidelor de stânga pentru alegerile de anul acesta. Încă din luna februarie, prezentă la Convenția Națională Pro România, edilul Capitalei a lansat o invitație directă partidului condus de Victor Ponta de a dezvolta o alianță ”de bun augur”, potrivit Evz.ro

Și cum în ultima perioadă negocierile dintre PSD și Pro România au intrat în impas, formațiunea lui Victor Ponta a decis să-și anunțe deja candidații proprii pentru alegerile locale din București, spre dezamăgirea actualilor primari din municipiu.

Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1: „Sunt 7-8 procente pe care PSD le pierde în Sectorul 1, procente care se duc la PRO România”

În aceste condiții, Gabrielei Firea îi mai rămăsese un singur aliat: partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Într-o declarație făcută cu doar o lună în urmă, liderul ALDE era ferm convins că partidul său o va susține pe Firea la alegerile pentru Primăria Generală.

Recent, Popescu Tăriceanu a decis să-și anunțe candidatura, în condițiile în care el consideră că în București ”nu există niciun candidat liberal”.

”Am luat decizia să îmi depun candidatura pentru Primăria Bucureşti!

Am constatat că în București nu e niciun candidat #liberal. Bucureștiul, de 30 de ani, are un electorat liberal și eu cred că acești locuitori ai Bucureștiului au nevoie de o reprezentare pe măsură, adică un candidat cu adevărat liberal.”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

Decizia președintelui ALDE vine ca urmare a blocajului negocierilor dintre partidul său și social-democrați.

Lovitură cruntă pentru Gabriela Firea. Ce i s-a întâmplat zilele acestea
Lovitură cruntă pentru Gabriela Firea. Ce i s-a întâmplat zilele acestea

Nicușor Dan pare câștigător detașat

Potrivit ultimului sondaj de opinie realizat de INSCOP, la comanda PNL, Nicușor Dan avea un avans de 9% față de Gabriela Firea, la începutul lunii iulie. Diferența dintre cei doi poate deveni și mai mare în condițiile în care atât ALDE, cât și Pro România vor mege cu candidați proprii la aceste alegeri.

Potrivit unor date, partidul condul de Victor Ponta își va adjudeca în jur de 8-10 procente, iar cel condus de Călin Popescu Tăriceanu ar avea un potențial de 4-5% din electorat.

Având în vedere aceste aspecte, este puțin probabil ca actual primar al Capitalei să rămână în funcție și după alegerile locale.

Urmăriți Impact.ro și pe