Lora l-a prins pe Ghenu în fapt. Vedeta l-a luat imediat la întrebări pe iubitul ei

Cristian Cojocaru 11.04.2021, 10:58
Lora l-a prins pe Ghenu în fapt. Vedeta l-a luat imediat la întrebări pe iubitul ei

După mai mulți ani de speculații, Lora a mărturisit adevărata relație dintre ea și Ghenu. Formând un cuplu fericit, cei doi au plecat la munte, acolo unde Lora l-a prins pe iubitul ei, Ionuț Ghenu, în fapt, luându-l la întrebări.

Lora l-a prins pe Ghenu

Relația dintre Ghenu și artista Lora nu mai este un mister. Deși la acea vreme ea era căsătorită, iar el logodit, se pare că soarta a avut alte planuri pentru cei patru. Aceștia erau prieteni buni însă viața i-a adus pe calea pe care nu se aștepta nici unul dintre ei să ajungă. Chimia dintre Ghenu și Lora a fost încă de la bun-început, iar zvonurile au început să se lanseze. După șase ani, cei doi se iubesc fără a se mai ascunde, Lora făcând o declarație în urmă cu ceva vreme pentru publicația VIVA!

„A fost o relație atât de încercată și atât de greșit interpretată, am fost acuzați că suntem împreună când eram mai mult colegi, nici măcar prieteni, dar era un membru prea important în echipă ca să pot renunța la el. Când nu am mai avut influențe din exterior și am fost persoane libere, totul s-a schimbat: a venit natural să ne împrietenim, apoi a urmat un scandal mediatic provocat, iar în urma acelui scandal ne-am apropiat foarte mult”, a dezvăluit Lora, într-un interviu pentru VIVA!

Pentru că cei doi formează un cuplu fără a se mai ascunde, ca în trecut, cei doi îndrăgostiți au profitat de zilele libere și au plecat în Poiana Brașov. Weekend-ul nu a început tocmai bine, având în vedere că Ghenu și-a uitat jacheta acasă, astfel că cei doi au fost într-un mall din Brașov. La un moment dat, vedeta l-a surprins pe Ghenu în fapt. Lora l-a întrebat: ”Ce faci, babe? Te joci pe telefon?!”, bărbatul răspunzând ”un pic…”, iar Lora i-a reproșat că ”m-ai adus la munte să te joci pe telefon?”

Ionut Ghenu luat la rost de Lora pentru ca statea pe telefon
Ionut Ghenu luat la rost de Lora pentru ca statea pe telefon

Cum a început povestea dintre cei doi

Pentru că Ionuț Ghenu a devenit managerul Lorei, cei doi petreceau din ce în ce mai mult timp împreună, având în vedere turneele cântăreței.

„Apoi, fiind tot pe drumuri împreună, prin țară, la concerte și nu numai, a promovat pe rolul de manager, lucru care a alimentat și mai mult zvonurile referitoare la apropiere. De acolo a fost doar un pas să îi spun că nu voi mai găsi pe nimeni, deoarece lumea credea că sunt cu el. Surorile lui, care au fost o parte importantă din povestea noastră, prietenia dintre mine și surorile lui, senzația că ne cunoaștem dintotdeauna și că suntem parte din familie, m-au făcut să-l cunosc mai bine. Aveam o chimie pe care noi nu o conștientizam și a fost cu artificii când am conștientizat-o. A fost o revelație extraordinară”, afirma artista la acea vreme.

În timp ce modera emisiunea ”Vorbește lumea” de la Pro TV, Lora a pus la cale un experiment care a pus-o în dificultate în timp ce se afla în direct. Aceasta a fost asaltată cu mesaje de la fanii care o întrebau dacă s-a despărțit de Ghenu. Lora l-a sunat pe Ionuț în timpul emisiunii însă acesta nu a răspuns.

„În ultima perioadă fiind ocupată cu emisiunea, foarte mulți oameni mă întreabă dacă mai sunt într-o relație. Stai că s-a panicat. Hai, mă, pisic, ce ai? Ochii umflați? Cu cine ești, mă? Măi, pisic, îmi dai palpitații. Nu intră în live cu mine. Nu cred așa ceva! Fac un apel către toți vecinii. Vecinilor, rog frumos să îmi spuneți dacă e mașina în parcare! Ajutor! Eu încă aștept…”, a glumit artista.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI