Lora dă cărțile pe față despre femeia care a acuzat-o că i-a furat iubitul. ”Noi două nu am fost prietene”

Iancu Andreea, Ana Ionescu 25.10.2021, 16:04

Lora trăiește în prezent o frumoasă poveste de dragoste alături de iubitul său, Ionuț Ghenu, cu care are o relație de ani buni. Cu toate că artista a trecut printr-un mariaj eșuat și încheiat cu un divorț, alături de Dan Badea, Lora a depășit acea perioadă. Pe de altă parte însă, noua sa relație de după căsătorie a fost marcată de un scandal cu femeia care a acuzat-o că i-a furat iubitul. Recent, Lora a făcut lumină în acest caz și a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt.

Ce spune Lora despre cea care a acuzat-o că i-a furat iubitul

În urmă cu șase ani, relația pe care Lora o începea cu Ionuț Ghenu, actualul său partener de viață, era marcată de un scandal, după ce o altă vedetă a acuzat-o pe artistă că i-a furat iubitul. La acea vreme, Ionuț avea o relație cu actrița Doinița Oancea. Aceasta din urmă a avut replici dure la adresa cântăreței, după ce Lora a recunoscut legătura cu Ionuț Ghenu. Deși a evitat să se explice, Lora a vorbit recent despre acea perioadă din viața sa și despre legătura cu Doinița Oancea.

După ani buni de la momentul respectiv, Lora a povestit cum a stat, de fapt, situația. Pe atunci, Lora era căsătorită cu actorul Dan Badea, iar Doinița Oancea avea o relație cu Ionuț Ghenu, actualul iubit al cântăreței. Deși actrița a acuzat-o pe Lora că s-a băgat în relația ei și a destrămat-o, cântăreața a dezvăluit partea sa de poveste. De asemenea, au existat mai multe zvonuri care susțineau că Lora și Doinița Oancea erau bune prietene. Se pare însă că cele două nu erau legate de nicio prietenie.

Când am început să vorbim mai mult. Era un an foarte nasol. Aveam două emisiuni TV și am avut peste 130 de concerte în anul acela, în 2014. Problemele personale ne-au făcut să vorbim. Era un fel de terapie de grup. M-am apropiat în perioada aia foarte tare și cu dansatoarele. În momentul în care ești prieten cu un alt om, tu vezi nedreptățile din viața lui altfel. Când tu știi niște chestii nu mai vezi superficial. El era într-o relație, dar era și nu era. (…) Doinița nu era prietena mea. Așa a apărut, dar nu era așa. Eu am vrut să fim prietene. (…) Lumea m-a condamnat că ea a vrut să facă niște lucruri, dar asta e treaba ei să le ducă. (…) Totul s-a întâmplat în 2014 și eram măritată din 2012. Era pe final de căsnicie, a declarat Lora la un podcast, pe Youtube.

Lora despre femeia care a acuzat-o că i-a furat iubitul
Doinița Oancea și Lora

Lora și Doinița Oancea nu își vorbesc niciodată

Deși au trecut ani buni de atunci, artista și fosta iubită a lui Ghenu nu obișnuiesc să se salute nici măcar în situațiile în care se nimeresc la același eveniment. Cu toate că nu au fost legate de vreo prietenie, speculațiile de la acea vreme i-au lăsat pe mulți să creadă că cele două vedete ar fi fost, de fapt, unite de amiciție. Lora consideră că i s-a făcut o nedreptate pentru faptul că unii au rămas cu această impresie despre ea, că i-ar fi făcut rău unei prietene, furându-i iubitul.

Fiecare reacționează la durere. Mi-am păstrat cât de cât creierii și nu am început să scot eu armele. M-am mai întâlnit cu ea la vreo două evenimente. Nu vorbim dacă ne vedem. E foarte greu. (…) Dacă mâine Ionuț se îndrăgostește de o prietenă de-ale mele, eu niciodată nu o să fiu omul care să lovească în cineva care s-a îndrăgostit de altcineva. Când ea a spus că nu am fost prietenele cele mai bune a fost prea târziu. Simt că mi s-a făcut o mare nedreptate. Oamenii trebuie să înțeleagă că cine plânge primul are dreptate. Am o relație senzațională cu Ionuț. Nimic nu se construiește pe înșelătorie, a mai adăugat cântăreața.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...