Locul preferat al soților Ceaușescu, de la mare, în care își petreceau vacanțele. Plaja dictatorului avea cea mai curată apă

Locul preferat al soților Ceaușescu, de la mare, în care își petreceau vacanțele. Plaja dictatorului avea cea mai curată apă

Stațiunea Neptun era cea mai importantă stațiune de pe litoralul românnesc, în perioada regimului comunist. Este locul în care familia Ceauşescu ţinea întâlnirile importante pe timp de vară, dar unde venea şi pentru relaxare. Plajele au fost amenajate în așa fel încât să fie protejate de curenți, iar apa și țărmul să se păstreze curate de scoici și alge.

Neptun, locul preferat al soților Ceaușescu, de la mare

Stațiunea Neptun se află la mijlocul litoralului românesc. Înainte de Revoluție era considerată cea mai cochetă stațiune de la noi, demnumită și ”perla litoralului românesc”, unde își petreceau concediile oamenii importanți ai vremii, de la elita comunistă și până la lumea mondenă a anilor ’70-’80. Desigur, era locul preferat și de soții Ceaușescu pentru vacanțele de vară.

Plajele au fost amenajate încă din anii ’60, iar digurile care protejează plaja și complexul de la Neptun au fost ridicate cu scopul de a ține departe de țărm algele și scoicile.

Plaja de care se bucura fostul dictator este o plajă de protocol și se află la câţiva paşi de complexul de la Neptun, locul unde se caza acesta. Era îngrădită şi păzită de trupele de Securitate, iar întreg complexul era deservid de 100 de oameni care trebuiau să asigure tot confortul cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu.

Acum complexul este folosit de Administraţia Prezidenţială.

Locul preferat al soților Ceaușescu, de la mare, în care își petreceau vacanțele. Plaja dictatorului avea cea mai curată apă

Locul preferat al soților Ceaușescu, de la mare, în care își petreceau vacanțele. Plaja dictatorului avea cea mai curată apă

Stațiunea Neptun, de la mărire la decădere

Și dacă înainte de căderea regimului comunist stațiunea era extrem de animată, ulterior, odată cu trecerea anilor a început să se degradeze. Hotelurile au fost lăsate în paragină, iar autoritățile au uitat de întreținerea ”perlei litoralului românesc”.

În urmă cu un deceniu, oamenii erau extrem de dezamăgiți de condițiile pe care le găseau în stațiune, de la cazare și până la amenajarea plajelor.

Totuși, în ultimii ani stațiunea a început să dea semne de revenire. Vilele de protocol ale soților Ceaușescu au fost preluate de investitori privați și transformate în apartamente de lux. Cinci dintre acestea au fost renovate și pot fi închiriate, iar turiștii care l-au trecut pragul s-au declarat mulțumiți de condiții.

Și fostul președinte Traian Băsescu obișnuia să-și petreacă vacanța de vară la Neptun, localul său preferat din stațiune fiind Cireșica, acolo unde a fost surprins în repetate rânduri.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI