Ilie Năstase a fost un petrecăreț toată viața. Dacă și acum se distrează în cluburi, putem doar să ne imaginăm cum se manifesta când avea 20 de ani și lumea la picioare. Fostul număr 1 mondial a povestit recent ce a făcut cu premiul primit după ce a câștigat primul Masters.
Ilie Năstase a acordat un interviu spumos pentru WTA, în care a povestit cum apetrecut el după ce a câltigat titlul de la Paris, din anul a971, dar a vorbit și despre porecla pe care presa vremii i-a pus-o și de care nu a scăpat nici până în ziua de azi.
Fostul lider mondial a dezvăluit că, după câștigarea primului Masters, la Paris, în 1971, a petrecut întreaga noapte într-un club, cheltuind întreg premiul, care se ridica la 15.000 de euro. Din cauza petrecerii îndelungate și costisitoare, Ilie Năstase a rămas și fără bani de taxi. Vedeta tenisului mondial a fost nevoit să seducă acasă cu autobuzul.
”Am locuit la Paris patru ani. Era orașul meu preferat în perioada aceea. Când am câștigat acel premiu, a doua zi a trebuit să mă întorc acasă cu autobuzul, pentru că am cheltuit toți banii din premiu într-un club de noapte din St. Germain”, a rememorat Ilie Năstase, pentru site-ul ATP Tour.
Rămas cu o etichetă de ”bad-boy” al sportului și în prezent, Ilie Năstase a recunoscut că acest lucru nu-l deranjează, ba chiar din contră: ”Nu-mi pasă. Cineva trebuie să fie și ‘nasty’, nu? Nu toată lumea trebuie să fie drăguță și amabilă. Eu sunt mai obraznic și îmi place”.
S-a văzut de ce și-a căpătat porecla chiar și acum doi ani, când a fost implicat într-un adevărat scandal cu polițiștii de la rutieră, care l-au tras pe dreapta. Aceștia au constat că Ilie Năstase se afla sub influența băuturilor alcoolice, așa că s-a ales cu dosar penal.