Locul din România considerat o minune de cei de la NASA. Ceaușescu a vrut să construiască o termocentrală aici

Anca Manolica 27.11.2022, 15:51
Locul din România considerat o minune de cei de la NASA. Ceaușescu a vrut să construiască o termocentrală aici

România abundă în locuri speciale, care au atras atenția, de lungul vremii, specialiștilor din străinătate. Acesta este și cazul unei zone speciale din Mangalia, asupra căreia ochii americanilor au fost multă vreme ațintiți. Iată de ce este atât de importantă, astfel încât i-a determinat pe cercetătorii de la NASA să spună că este o minune.

Locul din România considerat o minune de către NASA

La ieșire din orașul Mangalia, se pare că există un loc unic în lume care i-a uimit chiar și pe americanii de la NASA. Potrivit specialiștilor, acesta ar continua să existe și în cazul unui atac nuclear de proporții.

După ce s-a aflat despre acest loc, cercetători de la NASA au venit în țara noastră pentru a vedea cu proprii ochi minunea despre care spun că este una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului XX. Mai mult, se pare că mediul din acest loc s-ar compara cu cel de pe Marte.

Locul cu pricina se află la circa 30 de metri adâncime într-o zonă împrejmuită de movile, la ieșirea din Mangalia. Se întinde pe o lungime de 300 de metri și galerii joase de 2 metri. La interiori, cercetătorii au descoperit 200 de specii care s-au adaptat vieții într-un mediu în care oxigenul este puțin.

Aici au putut pătrunde doar oamenii de știință

Cristian Lascu, un geolog cu experiență a dezvăluit într-un videoclip pentru canalul de YouTube „Stellarium” cum a descoperit faimoasa peșteră. Potrivit spuselor sale, se pare că americanii s-au arătat foarte interesați de acest loc, explorând zona acum 30 de ani.

Locul din România considerat o minune de cei de la NASA
Locul din România considerat o minune de cei de la NASA

Astfel, aceasta a fost nevoită să foreze un puț pentru a găsit peștera, iar norocul a făcut ca să nimerească fix în galerie, la 20 de metri adâncime. Acolo a dat peste o mulțime de viețuitoare. Potrivit biologilor de la Institutul de Speologie, aceste vietăți sunt nemaiîntâlnite în lume: „o specie nouă de păianjen, singurul scorpion de apă dulce cunoscut, o lipitoare-minune și prima lipitoare cavernicolă din lume”, a explicat Cristian Lascu.

Ceaușescu a vrut să construiască o termocentrală uriașă aici

În acest loc, fostul dictator avea planuri mari. În 1986, Ceaușescu a dat ordin pentru începerea investigațiilor geologice în zona 2 Mai-Vama Veche, însă descoperirea ulterioară l-a făcut pe dictator să renunțe la planul inițial.

După Revoluție, în 1996, specialiști de la NASA veneau în România pentru a cerceta peștera. Alături de o echipă de experți români, americanii au făcut investigații științifice și au asemănat locul cu fosele vulcanice de pe Marte.

Proiectul de construcție a termocentralei a fost abandonat, din fericire. În 1996 peștera este luată în vizorul NASA care, împreună cu cercetătorii români a investigat peștera, interesul fiind maxim. S-a spus atunci că există asemănarea cu fosele vulcanice de pe Marte. După ce lucrările s-au încheiat, cercetătorii români au fost „furați” de NASA.

Potențialul științific al peșterii nu este epuizat. Nimic semnificativ nu se mai petrece la Movile, inclusiv pentru că puținii bani alocați cercetării nu sunt direcționați către priorități reale. Laboratorul în care au lucrat cercetătorii români este în pericol de a fi evacuat din cauza datoriilor față de stat”, a explicat geologul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...